TÂNĂRUL SCRIITOR

Vă  atrag atenţia că personajele sunt imaginare, nu e vorba de noi!

Domnului profesor Vodă
Ca de obicei un nor cenuşiu zdrenţuit pe margini, fugărea alt vălătuc compact şi îl lăsa în urmă pe un cer mov-violet de speranţă, scenă ce se repeta la nesfârşit şi în destinul oamenilor.

În dreptul străzii unde era aşezată şcoala ca un U imperfect, malul se termina brusc descoperind o faleză înaltă îmbrăcată  în verdeaţă, castraveciori de mare ţepoşi, arbuşti minusculi, sălcii pitice şi buruieni. Din ierburi apărea pe neaşteptate ca într-un film, o scară nesfârşită parcă a timpului şi oboseai numai coborând zigzagurile cenuşii de beton până pe plajă.

Cam aşa au fost acele dimineţi liniştite când eroul nostru Stani se ducea la şcoala Mircea; totul se repeta gradual începând exact de la mijlocul lunii septembrie în fiecare an când vedeai oraşul agitat în fiecare dimineaţă de copiii care veneau de-acasă cu capul încărcat de vise şi temeri.

Clădirea uriaşă cu zidurile extrem de groase îşi arăta temeinicia, de multe ori copiii îi spuneau Bastilia dar orice clădire poartă amprenta oamenilor care vieţuiesc în ea şi niciodată nu a avut motive s-o numească astfel, cu toate că de multe ori supărările lui trecătoare de elev îl îndreptăţeau.

De când era mic observa cum tatăl său îşi chiverniseşte  salariul şi nota minuţios în fiecare luna.. atâta pentru chirie, atâta pentru mâncare, lumină, apă, lemne etc şi prevedea întotdeauna o mică sumă pentru diverse pe care o cheltuia generos într-o seară cu familia. În seara aceea se îmbrăcau frumos şi mergeau la un restaurant unde mâncau friptură, ascultau muzică, dansau pe ringul de obicei rotund; pe băiatul slăbuţ îl învăţa mamă-sa să danseze însă el mai mult se bâţâia iar sora care era puţin mai mare dansa cu tatăl lor. Adesea părinţii încercau să îi pună să ţopăie  împreună dar se certau şi cei mari trebuia să îi despartă altfel se păruiau… însă acum  depăşise acea perioadă a copilăriei.

Viaţa lui Stani se desfăşura între nişte coordonate fixe, plauzibile aşa cum ar trebui să fie existenţa tuturor de la care devia întâmplător şi se bucura de fiecare dată când soarta lua în joc, neprevăzutul.

El şi colegii au fost nevoiţi să depăşească şocul învăţământului de până atunci care începuse să se modernizeze, nu se mai obişnuiau şcolile separat strict în fete şi băieţi, erau mixte. Şcolile cu tradiţie numărul 1 de băieţi Mircea cel Bătrân, şi numărul 2 de fete Mihai Eminescu se multiplicau continuu iar vocabularul se va modifica.

Sovieticii cedaseră cu câţiva ani înainte clădirea în care îşi stabiliseră vremelnic comandamentul vreme de 15 ani de ocupaţie, timp în care s-a desfăşurat activitatea şcolară în sediul  de pe strada Traian.

Până  nu demult fusese obligatoriu învăţământul de patru clase dar ei trebuia să facă opt… manualele s-au dat gratuit începând cu generaţia lor şi numai caietele şi rechizitele trebuiau să le cumpere.

Stani începea liceul şi bănuia că va trăi în continuare ani plini de incertitudini, căutări dar şi de clipe minunate. Era nerăbdător şi mai ales confuz de multe taine ale vieţii dar socotea că dacă intra la liceu trebuia neapărat să le descopere!

Aşa gândea şi aşa era normal deşi se ştie că viaţa e singura şcoală  ghidată pe matrice care decide cum să evolueze un om iar restul sunt anexe.

Trebuia numai să aibă răbdare, emoţiile pe care le aduce orice schimbare îl copleşeau cu toate că propriu-zis a înlocuit doar profesorii pe care i-a avut până atunci cu alţii.

Şcoala şi matricola nu a schimbat-o doar numărul şi faptul incontestabil că a  crescut.

În vară dă primele două examene din viaţă, de absolvire a 8 clase şi de intrare în liceu de care a trecut spre mândria părinţilor; presiunea lor asupra băiatului se diminuează şi a fost lăsat mai în voia domnului.

Din păcate tatăl său s-a îmbolnăvit, au crezut toţi că are cancer însă a fost greşit verdictul dat de doctori; acum un ulcer şi-o melenă păcătoasa îl necăjeau continuu dar oricum familia era fericită că trăia.

În această vacanţă a contribuit zilnic la traiul familiei cu primii bani câştigaţi de el… sora lui se ,,împrumuta,, de câte ori avea nevoie de la el şi era tare mândru când îl ruga să-i dea bani din sertarul lui şi făcea mofturi; o bună perioadă din acea vară îşi strângea cu grijă averea în bancnote de 10 lei, noi, foşnitoare cu seriile notate conştiincios dar şi acele timpuri au trecut, le privea acum cu superioritate şi nu-i mai pasă de bani doar porecla în casă dată de soră-sa, Hagi Tudose i-a rămas.

Întâmplările din acea vară  făceau diferenţa dintre el şi restul copiilor; îi intrase în cap că poate muncii ca alţii de aceiaşi vârstă şi un fel de siguranţă şi detaşare pusese stăpânire pe el.

Avea aceeaşi uniformă de elev lustruită din clasa cinci-a, spălată şi călcată de nenumărate ori iar chipiul îl purta cu mândrie; îşi ţinea cozorocul pe frunte ca ofiţerii nemţi, să nu observe nimeni unde se uită şi să nu-i intre soarele în ochi. Toţi purtau matricula pe mâneca stângă a costumului bleumarin cu număr personalizat pentru identificare; în caz că făceau vreo năzbâtie imediat erau reperaţi dar nu îl deranja ca pe alţi colegi.

Costumul nu era chiar atât de ieftin, ţinea cam doi ani.. toată ziua maică-sa o cârpea în coate sau pe unde se rupea, de obicei în genunchi; de multe ori îi rămâneau pantalonii scurţi dar nu îşi permiteau să cumpere alţii; de asemenea nu trebuia să-şi uite şapca acasă niciodată, nu i se îngăduia intrarea în şcoală fără chipiu.

Fetele îşi ţineau matricola cusută deasupra pieptului la rochiţele  albăstrii, era un articol vestimentar indispensabil şi obligatoriu pentru fiecare elev. Conducerea şcolii urmărea cu meticulozitate în fiecare zi dacă nu şi le-au desprins cumva de la uniformă, de asemenea nu li se permitea pătrunderea în şcoală fără matricolă.

Acum însă  a terminat jocurile copilăreşti deşi adesea, tentat de minge se prindea în vârtejul amintirilor cu zbenguielile de rigoare.

Singura deosebire era, faptul că acum este licean şi ştia din povestirile celor mari că va avea dascăli minunaţi şi renumiţi în oraşul lor.

În prima zi de şcoală l-a aşezat doamna dirigintă Ghiurcă Elena cu Magi, în banca treia rândul de la geam deci mai crescuse puţin şi nu trebuia să-l pună profesoara chiar în prima bancă cum era obişnuit.

Pe Magi deşi cel mai înalt din clasă l-a instalat coleg cu el…  fiind miop iar el stătea la margine acolo unde se simţea în largul său.

Când începeau profesorii să strige catalogul primul era  Kemi şi se amuza de situaţie,

– Eşti turc? Îl  întrebau unii  profesori curioşi de numele alambicat totuşi crezând că pot prevede răspunsul care spre surprinderea lor venea invariabil,

– Nu… sunt tătar ! îi contrazicea colegul lui cu demnitate.

Încă din primele ore se vedea ce le  poate  pielea însă cele mai grele materii  pentru el rămân rusa şi franceza restul sunt mai plăcute sau mai plictisitoare dar fără să-i ridice mari probleme.

Probabil creierul în general este conceput pentru diferite discipline şi activităţi pe care le realizează cu plăcere… iar nesuferitele rămân pe ultimul plan. Oamenii au anumite preferinţe, fac motivat unele lucruri iar pe celelalte le evită pe cât posibil.

La chimie trebuia să înveţe multe substanţe, tabelul lui Mendeleev îl  ştia din ciclul primar dar nu îi plăcea materia şi considera că trebuie să tocească prea mult. De aceea studia în  salturi, fără tragere de inimă în schimb se distra la orele de laborator cu; balanţa analitică, mojarul,  baloanele şi eprubetele, paharele Berzelius dar şi cu unele substanţe pe care le mânuia cu scrupulozitate şi atenţie. Privea adesea curios şi admirativ cum se aprindea instantaneu fosforul alb în contact cu aerul; îşi închipuia cum se pot fabrica bombele cu napalm dar şi chinurile omului la atingerea întâmplătoare de această substanţă. Fusese obişnuit de la Cercul de foto să cântărească cu balanţa analitică şi ştia să manevreze tot felul de prafuri, revelatoare şi fixatori.

Când se aduceau la începutul anului manualele de istorie şi geografie, le citea imediat curios aşa că în timpul anului nu mai era atent la  predare.

Domnul Bitoleanu le povestea şi li se desfăşura în faţă, frumoasa istorie a  antichităţii cu eroi care nu mureau niciodată sau mor vitejeşte ca să învie pe alte tărâmuri; cu luptele pentru Athena, Sparta, Troia, Cartagina, Alexandria sau Roma, cu regi, dictatori, democraţie, cetăţeni şi soldaţi viteji; profesorul se entuziasma de trecutul glorios al cetăţilor iar zeii cu ale lor ,,Legende din Olimp,, cobora în faţa elevilor, uimită de puterea profesorului de aş expune materia favorită.

Istoria este diferită de legende însă profesorul avea harul de a le amesteca încât nu realizau când termina ora şi plecau acasă  cu lecţia învăţată.

Pe un caiet special copia graniţele unei ţări, îi colora cât mai frumos formele de relief folosind o bucăţică de vată, cu maro munţii şi dealurile estompate în cărămiziu, cu albastru apele, galben câmpiile şi studia cu ce se ocupau oamenii din ţara respectivă, bogăţiile naturale, lacurile, mările sau oceanele mărginaşe lucruri care îl pasionau.

Urmărea lecţia după Atlas care avea un format uriaş comparativ cu celelalte cărţi; în zilele când avea geografia trebuie să  vină cu el pe lângă servietă şi îl ţinea pe bancă la toate orele din ziua aceea. Avându-l în faţă permanent se juca cu colegul de bancă în timpul celorlalte ore;  pe el căutau cele mai mici insuliţe, munţi, gropi  marine etc. Îi cereau celuilalt să le găsească şi de acea banca lor era cea mai liniştită. Încercau să identifice locul şi nu le ardea de altceva până nu descopeream ce trebuia. Considerau c-au obţinut o mare victorie şi luau totul de la capăt! Până şi în recreaţii erau ocupaţi !

Şi la celelalte materii învăţa inconstant şi mai ales după chef; dacă lua o notă bună nu mai studiau atât de iscoditor materia respectiva şi se mulţumea cu orice fel de aprecieri; este drept, avea notificări de-a valma însă nu îi era frică decât la limbile străine dar fără teamă de corijenţe.

Limba franceză şi rusă le făcea cu domnul Mugioiu şi domnul Moroianu care văzând limitele lui fără să-şi  bată capul îi dădeau întotdeauna notă de trecere, era cuminte aşa că nu avea probleme.

Întotdeauna a stat în banca lui… a treia!

La rusă domnul profesor Moroianu avea obiceiul să pună să scrie lecţia de mai multe ori când nu ştiau ceva sau dacă au făcut vreo nebunie … le punea o întrebare şi cum de obicei nu cunoşteau răspunsul aplica tratamentul; el am pregătise multe indigouri şi copia de mai puţine ori lecţiile însă era foarte vigilent mai ales la cele puţin mai lungi să nu cadă în păcat; ar fi trebuit să scrie mult şi dacă n-o făceau, în acel trimestru mai mult ca sigur îl păştea corijenţa şi nu-i convenea aşa că mereu umbla pătat de indigouri pe mâini.

Când intra în clasă, arunca catalogul până la catedră ca la baschet; se deschidea la întâmplare şi astfel alegea elevul care să răspundă; de obicei cel din mijlocul paginii; în orice caz era una din cele mai epuizante ore pentru el.

În patru ani nu a greşit ţinta decât o dată… plasamentul a fost greşit calculat şi profesorul a executat mişcări haotice de echilibrare în amuzamentul tuturor fiind nevoit să culeagă catalogul cu foile îndoite de pe jos.

Odată dintr-o ora mai erau două minute şi Stelică,  un coleg îşi spune uşurat,

– Ufff… am scăpat şi ora asta!

Eliberat de stresul ce îl simţea de fiecare dată la această materie îşi dădu drumul la o ghiduşie. Magi prevăzând ce se poate întâmpla îi şopteşte lui Stani,

– Fii atent.. Stelică o ia pe coajă!

Şi îi arătă ceasul bătând în geam uşor; nu a terminat bine că profesorul îl ridică în picioare pe Stelică; mai avea un singur minut şi ar fi scăpat. L-a pus să copieze lecţia de 25 de ori, totuşi era totuşi un record neobişnuit iar dacă n-o făcea ar fi fost în acel trimestru mai mult ca sigur corigent şi a copiat… Nu ştia cum se simţeau ceilalţi colegi însă această materie i-a scos peri albi şi abia în ultimul an a simţit o oarecare destindere din partea profesorului care nu le-a mai dat să copieze lecţiile… era simpatic, glumeţ dar abia aştepta să îi încondeieze.

La franceză în schimb domnul Mugioiu nu avea treabă cu el ci cu Magi; vorbeau împreuna… ,,lingurision, furculision, cutision,, şi nu simţea când ora a trecut!

La Limba şi literatura română rămânea uimit cum poate să răspundă colegul lui atât de frumos; se concentra, plescăia din gură şi începea să vorbească: avea siguranţa că acestor oameni le place să se asculte singuri… Magi se  oprea din avânt doar să-şi mai tragă sufletul şi să mai plescăie.

Dar pe marii poeţi i-a îndrăgit… a citit undeva că şi poeţii sunt buni la calcule aşa că a decis..

– Aşa este! Doar şi mie îmi place matematica!

Stani făcea poezii pe bandă dar  fără să ştie nimeni. Nu avea cum să se compare cu Doina… se făcea de râs deşi probabil toţi din clasă scriau poezii. Aveau unii colegi o atât de mare uşurinţă în exprimare şi criticile literare le expuneau atât de frumos încât avea impresia că sunt ale lor şi poate chiar erau.

În acest an l-a redescoperit pe Eminescu… nu avea nevoie de nici o analiză literară. Era suficient să îl recite în gând şi îl simţea, orice făcea să îl studieze era de prisos. De fapt la toţi poeţii admira măiestria versului iar când a lansat formaţia Mondial celebrele lor cântece i-a îndrăgit şi mai mult.

Muzica cu anume instrumente, tonalităţi şi melodii îl îndemnau la reverii şi îşi închipuia că  se va face poet; erau zile când putea merge la şcoală fără obligatoria cravată  închisă la culoare; nu toţi profesorii ţineau la acest protocol. În cinstea rapsozilor purta cu  mândrie în locul cravatei un fular înnodat frumos la gât.

Tot mereu şi-a îmbrăcat fularul aşa chiar dacă nu îl proteja atât de bine şi nu îşi dădea seama de ce? Acum refăcea în minte legăturile de mult uitate!

În schimb la doamna Luscalov, fizica o lega de matematică intrinsec, admira cât de bine se potriveau între ele formulele şi parcă  profesoara nu îl lăsa să ajungă acasă cu lecţia nouă neştiută. Era de asemeni printre materiile considerate de el uşoare.

Sau bunul şi înţeleptul profesor Lazarovici care fără  le pretindă prea mult îi învăţa percepte, proverbe, cugetări latine simple dar atât de adevărate şi vrednic de urmat încât le memora imediat, pe unele le mai ştie şi astăzi.

În clasa 9-a a venit la muzică un alt profesor; l-a chemat să cânte la clarinet într-o trupă, îi plăcea acest instrument, avea degetele subţiri şi Kemy îl îndemna dar mamă-sa nici nu a vrut s-audă,

– Tu cu plămânii tăi imediat te poţi îmbolnăvi!  şi astfel a pierdut ultima şansa să devină un posibil viitor mare solist în muzica de cameră! Gloria îl ocolea dar nu-i păsa, din clasa X-a scăpa de muzică şi desen! Era mulţumit şi aşa nu avea nici un talent!

Mergeau cu profesorul la teatrul din parc, în sala de spectacol, le preda orele de cultură muzicală; teoria  era interesantă, viaţa muzicienilor antrenantă însă când se trecea la practică sau partituri, adică muzică pe el îl apucă fie joaca, fie somnul!

Astfel s-a încheiat cultura şi scurta lui carieră muzicală!

Dar lui Stani îi plăceau calculele aici era domeniul lui, de data asta Magi ocupa locul doi, pentru el matematica însemna o mare necunoscută  copia după el tot.

În prima oră a intrat în clasă un tip îmbrăcat în costum, puternic, masiv, greoi cu faţa blândă şi s-a prezentat,

– Sunt profesorul Ion Vodă şi vom parcurge împreuna matematicile în cei patru ani de liceu.

Când începea să scrie pe tablă problemele sau exerciţiile, creta parcă zburda în mâna lui şi încheia invariabil cu prescurtarea din final.. cctdd. sau  ccadd. şi punea un punct apăsat pe tablă după care calm, aşeza creta jos.

La începutul trimestrului aveau o problemă de logică şi nu înţelegea cum se complică toţi cu profesorul în frunte să găsească  soluţia printr-o cale întortocheată; se ridică în picioare şi îşi expune ideea… aşa simplă îi părea dar nu vorbea pe înţelesul tuturor! Profesorul îl contrazice,

– Nu e bine…!

Iese la tablă hotărât să facă schema cum judecă el, profesorul susţinea mai departe ideea lui, toată clasa îi ţinea isonul citea în ochii colegilor parcă îl acuzau. Trece la loc şovăind totuşi nelămurit… vrea să se întoarcă să îşi susţină iar cauza dar renunţă şi îşi zice,

– Probabil Vodă are întotdeauna dreptate! şi astăzi când a uitat problema este sigur că nu s-a înşelat. Profesorul se uită curios după el să ţină minte unde se aşează* când vede că e nehotărât… parcă s-ar fi întors iar la tablă să îl contrazică.

* – o metodă  de-a a reţine elevii în clasă, uzitată des de profesori

Domnul Vodă iniţial nu ştia cum să deosebească elevii şi se orienta după notele de la celelalte materii el se găsea pe acolo, pe undeva.

În teză îi anunţă… le va da un subiect la algebră  şi unul la geometrie. Dacă  fac subiectul la algebră le asigură nota 7. La geometrie nu se punea problema, profesorul era aproape sigur că n-o puteau face aşa că le va adăuga un punct sau două pentru cât făceau din ea… astfel niciodată nu s-a pus problema vreunui corigent la domnul Vodă.

Când intra în clasă o linişte agreabilă se aşternea printre elevi; aşteptau cu interes curioşi să înceapă lecţia… probabil acesta era secretul lui pe care nu l-a înţeles niciodată!

În sfârşit vine teza cu emoţiile ei ascunse; se duce la catedră  şi îşi predă lucrarea cu 10 minute mai devreme.

La algebră după ce a copiat exerciţiul de pe tablă  în caiet începe să îl rezolve… este complicat dar îi place aşa că îl face repede… are însă un rezultat tare ciudat, o fracţie destul de lungă.

La algebră  de obicei rezultatul este simplu… îl mai verifică încă o dată dar nu vede nici o greşeală şi îşi spune,

– Ciudat… probabil aşa l-a făcut domnul Vodă să  ne verifice cum gândim şi dacă avem curajul să scriem asemenea rezultat !

Trece la subiectul de geometrie unde le-a dat o problemă frumoasă; nu îi vede rezolvarea deşi intuieşte că se apropie de final; când păţeşte aşa îl trec transpiraţiile, nervos o judecă de la început, se grăbeşte fiindcă îi este teamă că se termină ora şi n-are voie să vorbească cu Magi care are ceas… deodată îi vede soluţia printre figurile geometrice! O idee l-a salvat ca întotdeauna: drepte, linii, paralele, unghiuri si triunghiuri, asemănări, legi, axiome şi  teoreme, congruenţă, constante  şi  circumscrieri, limite  inferioare, superioare, Euclid, Pitagora… o trece pe curat şi nu mai are nici un rost să stea în clasă. Hotărât îşi predă teza deşi nimeni nu a ieşit afară. Se uită nedumerit la colegi şi se îndreaptă spre uşă.

Câţiva colegi se ridică după el şi depun lucrările nu aveau curaj să iasă afară!

– Ce ai făcut la geometrie? Îl întrebă curios un coleg,

– Bine, era o problemă frumoasă, am găsit soluţia! îi răspunde

– Fugi de aici, era nerezolvabilă! Spune colegul încredinţat că  Stani s-a încurcat la descifrarea subiectului,

– Uite cum puteam face!

Şi începe să explice amănunţit cum a găsit răspunsul…  dar la algebră  avea un rezultat lung iar colegul unul normal – nu îşi explica unde este hiba.

– Abia aştept să vină tezele corectate! a mărturisit.

Când domnul profesor Vodă a adus tezele l-a chemat în faţă,

– Stănescu vino te rog la tablă şi explică colegilor cum ai rezolvat problema la geometrie.

Domnul Vodă îi dă caietul de teză să se uite pe el şi se aşează pe scaun la catedră; trebuie  să-şi consulte notiţele fiindcă geometria are poezia ei şi deseori nu mai ştii ce inspiraţie ai avut în acele clipe. Întotdeauna  dintr-o  infinitate de soluţii trebuie să o alegi pe cea mai rapidă, cea mai frumoasă şi simplă dar exactă. După ce a ascultat expunerea îi comunică ca justificare să înţeleagă notaţia,

– La algebră ai copiat greşit exerciţiul de pe tablă; la un moment dat în loc de plus, tu ai pus minus între fracţii dar este foarte bine rezolvat. Îţi  scad  un punct pentru neatenţie!

Adevărul este că bătea soarele pe tablă şi aşa a văzut dar nu mai conta să iei 9 la Vodă era o performanţă.

Ce a rămas în memoria lui din acele timpuri; fotografia bust a unui băieţel cu ochi mari plini de speranţe şi imaginea unui profesor puternic dar obosit care se transfigura la atingerea unei crete şi încheia victorios orice demonstraţie cu celebrele  prescurtări, punând punctul terminal, puternic apăsat pe tablă.

Din ziua aceea a început; domnul Vodă nu mai avea treabă  cu restul clasei, pentru profesor există doar Ionică şi Stani îşi desfăşoară lecţiile numai cu ei; Stani impulsionat a început să lucreze din Gazeta matematică.

După teza din trimestrul doi profesorul a fost şi mai încântat de el; le dădea în teze probleme dificile de geometrie care îi încurcă pe ceilalţi dar nu  şi pe el. Discuta acum în clasă numai cu ei doi restul clasei era martorul mut care asista la dialogul dintre ei, înţelegea sau nu, era treaba lor! El nu se băga la limba română, matematica  era pasiunea lui!

Dacă  ar fi fost după profesor n-ar mai fi trebuit să se obosească; ar fi pus nişte note colegilor şi astfel le încheia situaţia.

Ionică era calm, ordonat spre deosebire de el dezordonat, de multe ori neatent. Când primeau o problemă Ionică începea să o disece scriind rânduit fiecare fază, el însa o citea şi vedea imediat rezolvarea ei rapida prin fel şi  fel de legături şi combinaţii, ce îi  treceau prin  minte… rezultatul era întotdeauna acelaşi.

Profesorul încântat se hotărăşte ca pe cei mai buni elevi din şcoală la matematică să îi strângă într-o singură clasă; simţea că e obosit şi de acea îi vrea grămadă; când venea la ei în clasă se aşează pe scaunul de la catedră şi cu ei doi preda lecţiile.

Stani era mulţumit de această metodă.. nu mai trebuia să-şi scrie temele acasă; băncii a treia de la fereastră nu le mai verifica domnul Vodă caietele!

Le spunea că Ionică se va ocupa cu teoria matematicii iar Stani cu practica; nu înţelegea de ce un om puternic ca el se poate îmbolnăvii şi îmbătrânii, era tânăr şi nu bănuia cât poate suferi un om.

El stătea la două colţuri distanţă de locuinţa domnului Vodă  când îl vede într-o zi jucându-se  pe stradă; mirat profesorul îl întreabă,

– Ce este cu tine pe aici?

– Stau pe Daciei ! îi răspunde

Faţa lui blândă s-a luminat,

– Ia uite… un băiat de pe străzile noastre se va ridica la matematică, trebuie să am grijă de el!

Dar în ultimele săptămâni ale trimestrului trei profesorul Ion Voda a început să nu mai vină la şcoală .

Studia broşura ,,Admiterea în învăţământul superior,, luată  de soră-sa şi în sfârşit şi-a găsit profesia… geolog!

Cum  s-a  format pământul, atmosfera, rocile, metalele, peşterile ce mai… chestii  interesante, îşi zice.. negreşit  trebuie să descopăr tainele acestui pământ. Examenul de admitere se ţine la matematică şi fizică sau geografie le alegere; a fost impresionat de această disciplină. Contează mult ca un profesor să ştie să-şi apropie elevii!

Acum, la sfârşitul anului Magi se hotărăşte deşi ar fi trebuit să urmeze umanul din cauza colegilor de clasă care sunt extraordinari va face realul cu ei; pentru el ar fi fost mai simplu dar nu putea să îi părăsească. Toţi profesorii de ştiinţe exacte ştiau acest lucru şi îl protejau aşa cum şi pe Stani mă lăsau în pace la rusă şi franceză.

În trimestrul III după teza la matematică era pe holurile spaţioase înconjurat de colegi şi explica subiectele cum ar fi putut fi rezolvate; face  doi paşi în spate concentrat pe problemă. Fără să vrea loveşte pe cineva care tocmai trecea pe acolo; era un profesor..

Lovitura recepţionată nu putea să fie atât de puternică dar profesorul l-a luat la bătaie! Îi  trage 5 palme probabil crede că a făcut-o intenţionat.

Rezistă şi nu cade pe jos dar era surprins; nimeni nu a dat în el niciodată!

Tatăl lui era destul de dur cu el şi de o corectitudine dusă  până la exces dar asta nu însemna că nu îi iubea; când era mic de 3-4 ani l-a bătut de două ori cu cureaua fiindcă  se arunca între roţile maşinilor…numai aşa l-a dezvăţat de acest obicei şi i-a fost suficient.

Era şeful serviciului plan pe regiunea Dobrogea, singurul şef din Sfatul popular regional care refuza sistematic să se facă  membru de partid cu toate că Vâlcu primul secretar îl curta, a preferat să iasă la pensie în 1968 pretextând o melenă nevindecată niciodată; dar atunci profesorul  îl interogă pe Stani cum îl cheamă, în ce clasă era elev, îl ascultă atent şi plecă.

Avea nişte ochi bulbucaţi şi era tânăr îl chema Angelescu.

Peste două  ore au o lecţie comună cu alte clase de-a IX-a şi a X-a la fizică..

O ţine bulbucatul în amfiteatru dar înainte de a începe vrea să îl vadă… îl ridică în picioare şi se uită cu duşmănie în ochii lui,

Te-ai săturat ? Mă mai loveşti ? Stai jos !

Stani se gândea revoltat

– Tot el nesimţitul face pe năpăstuitul!

Angelescu ştia că şi-a făcut un duşman dar nu îi păsa;

Un elev se gândea dispreţuitor !

Ajuns acasă le-a povestit părinţilor cu lacrimi în ochi ce a păţit.. nu vroia să se mai ducă la şcoală.. nu i-a mai ars de nici un învăţat! Nu putea să mai raţioneze

– Dă-i naibii cu şcoala lor… ura în acele momente toată  şcoala, mai bine mă duc la muncă cum a făcut Şmil dar trebuie să mă răzbun pe profesor.. ori îi trag şi eu 5 pumni ori aranjez cu băieţii din mahala şi într-o seară îl pândim unde trebuie… nu îl iert! Tatăl încearcă să îl calmeze şi se hotărăşte să vină la şcoală.. era şi el revoltat!

Dimineaţă la orele 8 a mers împreună cu  tatăl la directorul Chiru… pe drum îi spune,

Dacă nu-i dau  5 palme lui Angelescu nu mă mai duc  la şcoală!

Tata râde..

Hai Aurel.. fii serios!

Nu mă interesează.. eu tot îl bat pe Angelescu, îl pândesc unde stă! Să dea în copiii lui nu în mine!

Ajung repede la şcoală şi el aşteaptă pe hol pregătit! Totul se petrece la etaj nu departe de clasa lui; tatăl se grăbea şi nu a vrut să intre în cabinetul directorului aşa că a auzit toată discuţia. După prezentările protocolare tatăl încheie,

– Este incalificabil gestul profesorului dumneavoastră să zicem că-i scăpa o palmă la nervi ca un reflex de apărare a fost într-adevăr neaşteptată ciocnirea dintre ei, aş fi înţeles dar nu putea să fie atât de puternică încât să-l lovească de atâtea ori. Îmi vine uşor să-i fac un rău nu-mi stă în caracter să umblu cu reclamaţii dar struniţi-vă profesorii; este vorba de prestigiul liceului. Nu cred că v-ar conveni să înceapă zvonurile că profesorii de la Mircea îi bat pe elevi!

– Nu ştiu  ce  s-a  întâmplat domnule  Stănescu o  să vă comunic! I-a răspuns directorul în timp ce îşi conducea musafirul neobişnuit, deodată l-au zărit; el era înfuriat că nu îl scoate de la ore pe Angelescu să îl ia în şuturi,

– Aurel de ce n-ai intrat la oră? îl întrebă tata.

– Nu intru până nu-i dau şi eu 5 palme lui Angelescu sau nu mai stau la Mircea mai bine mă duc şi muncesc!

Îl apucă domnul Chiru de umeri împăciuitor,

– Hai Aurele calmează-te, tu  intră  la  ore  iar problema las-o în seama mea şi  a tatălui tău !

Directorul bate la uşa clasei, cere scuze profesorului că l-a reţinut; Stani intră la ore iar directorul  a plecat cu tatăl său.

Tot o pistona pe maică-sa,

– Ce i-a făcut directorul bulbucatului?! până la urmă  mama îi mărturiseşte,

– După ce a aflat de reclamaţia verbală probabil  a contat şi funcţia tatei  s-a speriat; în ziua aceea şi-a rătăcit salariul pe care tocmai îl luase nu mai ştia ce a făcut cu el… săracul! îl compătimea mama lui. S-a înfuriat,

– Ce îl compătimeşti atât asta este pastilă să ne ameţească! A spus cu năduf.

– Aurele… a pierdut salariul pe o lună nu-ţi dai seama are şi el greutăţi ?

– Dă-l încolo eu… tot nu cred !

Nu i-a fost profesor în alţi ani a evitat clasa lui; se auzea că  era destul de bun dar nu avea cum să-l mai înghită; oricum a fost un director comunist şi pe vremea comuniştilor! Nu l-a convins nimeni de contrariu!

Un bulbucat !

Iar fizica era de aici încolo pentru el o materie oarecare… de tocilari !

Ştia că băieţii lui din mahala ar fi tranşat imediat conflictul că îl întrebau mereu,

Când ne distrăm puţin cu profesorul ăla al tău? Avem chef să îl încingem!

Dar s-a gândit mai bine.. nu merita să rişte… când îl vedea de la distanţă îşi punea capul în pământ iar el îl privea dispreţuitor! Nu s-a mai auzit să bată pe cineva!

Tatăl lui a fost cu această ocazie singura dată la şcoala Mircea în rest mama mergea anual o singură dată la începutul fiecărui an deşi diriginta organiza şedinţe lunare cu părinţii.. nu avea de ce să piardă timpul… era un tânăr cuminte care nu ridica probleme…în casă avea un rol bine stabilit şi înţelegea aceasta.

El era cu munca, căra lemnele în beci, făcea aşchii, bătea covoarele şi soră-sa dădea ordinele! Legătura cu şcoala o ţinea prin intermediul mamei care ştia că se poate bizui pe el… nu ar fi minţit-o niciodată!

…………………………………………………………………………………….

În pauze adesea pleca cu colegii să fumeze; lui îi plăcea mirosul tutunului ne aprins dar mergea împreună şi era solidar cu ei. Ieşeau din curtea şcolii pe lângă Teatrul de stat unde se găsea grădină de vară; vedeai un autobuz casat fără roţi, fără geamuri, fără motor din care ieşea fum din oră în oră iar el avea locul rezervat la volan şi îşi ducea amicii unde pofteau!

Când  se încălzea afară băieţii mergeau pe plajă cu profesorii Enacopol sau Cristian unde se desfăşura ora de sport. Ştiau cu toţii că pe nisip era mai greu de alergat dar făceau condiţie fizică.

Zare colegul lor era handbalist de performanţă, juca extremă  stânga se cunoştea că făcea un sport; era cel mai rezistent din clasă, avea la viteză cei mai buni timpi şi erau împăcaţi cu gândul că era cel mai bun. De fapt Zare cu Tomiţă au făcut un cuplu inseparabil deşi erau diferiţi; unul agil avea corpul atletic pe când celălalt greoi, înalt dar era cel mai puternic din clasă.

La sfârşitul anului trebuiau să dea proba de rezistenţă; Zare a întrecut de la început cârdul de colegi şi a mărşăluit spre linia de sosire. El alerga gâfâind din  greu în mijlocul grupului de băieţi care se văitau că nu mai pot fugi; vroiau să renunţe la această probă chit că le punea 4, câţiva s-au oprit şi la rândul lui e gata, gata să capoteze; dar s-a ambiţionat când mai erau 3-400 de metrii până la capăt; şi-a auto impus să nu mai gâfâie aiurea, a mărit tempoul de fugă cum văzuse la alergătorul finlandez Vatainen.

A început să îşi depăşească colegii; profesorul privea uimit cum pe rând îi ajunge şi lăsa în urmă băieţii înşiraţi de-a lungul drumului iar când a trecut linia de sosire avea resurse să  continue, respiram ritmic cea ce l-a făcut pe profesor să spună,

-Mai păcălit pe traseu dar cum ai reuşit? Doar v-am supravegheat îndeaproape?

Asta e părerea lui dar lui îi era indiferent.

Atunci şi-a dat seama că viaţa era un simplu efort de voinţă  şi nici o materie nu e grea sau imposibilă !

…………………………………………………………………………..

În  clasa X-a  s-au perindat mai mulţi profesori de matematică, nu îi interesau soarta celor din clasă.. erau elevii lui Vodă; toţi  gândeau la  fel, situaţia  era provizorie profesorul Vodă trebuie să revină să-şi ia elevii înapoi .

Dar nu a revenit; îi simţea lipsa, profesorii care tot îi ţineau locul erau faţă de Vodă slabi; era elevul lui, realiza că  un profesor de calibrul lui nu îşi poate găsi înlocuitor iar el trăia din gloria trecutului… din clasa IX-a! Nu mai cumpăra Gazeta şi aşa nu îi plăcea să înveţe prea mult… nu era un tocilar şi avea atâta treabă pe străzi!

Îl distra un profesor care la teze sau extemporale împărţea rândurile …  π.. π prim … k… k prim… π.. π prim şi se oprea nemulţumit că număra numai 6 rânduri.

Acum nu mai pierde timpul cu  matematica, profesorii îl apreciază  din punctul lor de vedere… e bunicel dar îşi pierdea acel  zvâcnet ce îl lasă pe Vodă uimit când ieşea la tablă şi începea să rezolve ceva.

În spatele lor stătea Vasilică şi Kemi.

Primul locuia în Coiciu; după ore el avea alt traseu dar ei trei ies din parc, o luau pe strada Decebal unde locuia Kemi şi mergeau mai  departe cu Magi încă două colţuri până în apropierea casei. Magi mai avea de străbătut încă patru colţuri până pe Sabinelor unde domicilia; acesta a fost traseul lor preferat timp de 4 ani. Discutau pe drum diverse, nu are importanţă decât că de multe ori îl mai conducea puţin pe Magi, antrenat de logoreea  colegului şi îi venea greu să se despartă de el.

De multe ori mama lui Kemi si Cami sora lui mai mare le preparau şuberece şi atunci mânca pe săturate. Când ajungea acasă nu mai dorea nimic ar fi mâncat numai şuberec în fiecare zi; amândouă erau încântate că îi plăcea mâncarea lor tradiţională de fapt nu mâncare ci un fel de aperitiv, dar pentru el erau felul 1, 2 si 3.

Fizica din această perioadă a făcut-o cu Fudulu Caliopi fosta lui dirigintă din clasa a VIII-a la care ţinea; i-a mai avut profesori de fizică şi pe Leonte care era un distrat; venea cu cămăşile roase de ,,şoricei,, la gât şi Iordache,  profesori foarte  buni dar nu  îl mai  pasionează materia; schimburi de călduri, multă teorie, ciclul lui Carnot, motorul în patru timpi, optică, reflexie, fizică cuantică, Einstein, probleme  cu enunţuri lungi şi simple, prea puţine necunoscute, multă toceală şi doar îi plăcea pe vremuri atât  de  mult.

Când lua fizica în mâini îi apărea în faţa ochilor, bulbucatul şi profesorul evita să vină profesor la clasa lui; traseele lor nu se vor mai intersecta …niciodată.

Colegele de clasă observau cu uimire că nu mai e băiatul micuţ cât ele de anul trecut. Înălţimea lui Magi le derutează  şi aveau impresia că a rămas pe loc. Fiana venea mereu  pe  lângă el, îşi măsura umerii comparativ şi constata uimită că ceva nu-i în regulă,

– Nu se poate! zicea dar realitatea o contrazicea spre distracţia lui Stani.

Mergea rar pe la reuniuni nu îl pasiona dansul, numai muzica şi mai ales finalul… cu cine pleca de-acolo!

La română a venit un profesor de la Inspectorat drăguţ, elegant, le explica doct lecţiile dar asta o considera treaba fetelor. Ca să  vadă nivelul elevilor le-a cerut într-o zi să facă  o compunere ,,Cel mai important moment din viaţa mea,,.. el s-a încurcat în amănunte şi îi iese o poveste încurcată.

Dar nu se abţine şi a răbufnit odată… când nu era nimeni în jurul Gazetei literare de perete, a pus o poezie semnată Ascet; a scris-o cu cerneală roşie să atragă colegii s-o citească; este atât de ascet încât plânge de dorul unei fete care-i place.

Se pare că nu a fost pe gustul literaţilor dar a rezistat o săptămână  până a  dispărut şi a fost înlocuită cu alta dar nu îl interesa să placă… el transmitea simboluri, ce ştiau ei?

Într-o zi a venit supărată Mihaela; Vasilică  a observat şi fără vreo intenţie ascunsă numai s-o înveselească  Stani a compus  imediat un acrostih; nu i-a plăcut Mihaelei,  l-a luat prea în serios; s-a chinuit puţin la litera h dar pe ei băieţii i-a amuzat.

A împăcat-o repede şi au mers la o florentină împreună  cu Nae  colega ei de bancă; erau cei mai înfocaţi consumatori ai acestei prăjituri cu  frişca şi crema mereu proaspete .

Diriginta a ştiut să îşi atragă clasa cu materia sa, jumătate din  clasă dacă nu mai mulţi au dat examene la chimie, petrochimie, farmacie, medicină, chimie industrială etc. După spusele colegelor era profesorul care nu punea 10; lui îi era indiferent ce  note obţinea dar ele se necăjeau de fiecare dată mai ales că ţineau la materia acesta, erau ambiţioase şi toceau.

Era profesor emerit şi avea o metodă de a preda că învăţai lecţia din clasă, acasă numai trebuia s-o mai aprofundeze puţin cea ce Stani nu avea de gând; era foarte ocupat cu poezia însă  dacă avea de rezolvat o problemă chiar dacă nu ştia teoria bine, lui îi plăcea şi o rezolva  imediat; astfel a descoperit că poate învăţa teoria rezolvând problemele aşa era el; avea aversiune pentru  tocit deşi ştia bine că erau unele materii la care trebuia să înveţe vrând, ne vrând!

Doamna Ghiurcă avea în jur de 30 de ani statură mijlocie, de un calm interior ce emana şi li se transmitea fără să  ştie, ochii căprui, blânzi, părul ondulat îi cădea în jurul feţei sporindu-i frumuseţea; avea în colţul gurii o mica cicatrice ce le atribuia buzelor rotunde posibilitatea să spună,

– Nimic nu este perfect !

Se strecura pe holurile şcolii modestă cu catalogul sub braţ  şi veşnicele pulovere maro cenuşii, singurele deosebiri că  nu era elevă.

Într-o zi nu sunase sau nu auziseră soneria de sfârşitul pauzei, era zarvă mare şi veselie în clasă, se zbenguiau printre bănci şi s-a lovit de cineva.. o fată fiindcă a simţit corpul moale şi  sinii ce opuneau rezistenţă; a crezut că este colegă fiind scundă şi a profitat de întâmplare… s-a mai ciocnit odată; de data asta încet ca o îmbrăţişare să simtă şi ea; dar spre uimirea lui sânii ambiţioşi au încercat să treacă prin el crezând că se dă la o parte; a rezultat o contopire ce l-a pus pe gânduri; atunci se uită bine şi s-a trezit cu diriginta în braţe. Avea trupul moale, plin de  promisiuni, era plină, fără să fie grasă, a simţit-o parcă îl aştepta ; şi-a cerut iertare dar atingerea a fost minunată şi n-o va uita curând.

Ea a zâmbit misterios şi s-a îndreptat spre catedră.

S-a făcut imediat linişte în clasă, agitaţia s-a potolit toţi îndreptându-se spre locurile lor. De atunci nu a mai privit-o, ca pe profesoara lui, a realizat că femeia odată cu trecerea anilor devine mai atractivă, mai frumoasă!

Ca să îl remarce, să vadă şi ea că îl duce capul învăţă puţin; pe trimestrul acela a obţinut media 9 dar chimia o considera pentru tocilari! Îşi dă seama că nu este ştiinţă exactă inaccesibilă pentru el în schimb franceza şi rusa îi scoteau peri albi deşi…

Aşa era chimia… se aşterneau formulele pe tablă, substanţele se legau între ele, nu era nimic neprevăzut şi toate se sfârşeau previzibil, cu reacţii care scoteau un fum colorat şi nişte precipitate care ascundeau ce se  petrecea în realitate. Nu aveai voie să deviezi sensul unui electron, că puteai  provoca o reacţie în lanţ ne plauzibilă, ne planificată şi cine ştie ce se putea întâmpla cu atomul care era atât de instabil?

Era materia preferată a lui Victor considerat pe drept chimistul clasei.

Sosea în clasă deseori necăjită cu ochii roşii avea  pregătită batista pe care o folosea dar îşi făcea lecţia; el cu o glumă încerca s-o înveselească, ea zâmbea şi preda mai departe. Ce necazuri avea nu a aflat niciodată… probabil îi făcea bine să evadeze în  labirintul  formulelor iar la sfârşitul  orei era femeia puternică pe care o ştia…diriginta!

Fiecare materie avea poezia ei şi fiecare dintre elevi se simţea atras inexplorabil de una!

În ultima perioadă s-a mutat în bancă cu Vasilică iar Kemi cu Magi să nu strice tandemul iar diriginta nu le-a spus nimic… nu ţinea cont de toate amănuntele.

Îşi descoperise talente ascunse de epigramist dar ca orice lucru în viaţă avea concurenţă.

Vasilică  îl admira pentru dibăcia cu care găsea rimele în epigrame, nu ştia cât de bune erau dar într-o zi a început să se dueleze în direct cu un adversar care îi dădea de furcă.

După primele înţepături bănuii unde vrea s-ajungă şi a facut răspunsul înainte de a primi ceva; i  arătat lui Vasilică  iar când a venit riposta după ce a citit-o a zâmbit şi a expediat ce scrise rivalului.

Vasilică  era încântat. Anticipând replica i-a conceput o altă epigramă  concurentului şi în momentul când a primit bileţelul fără  să îl mai citească i-a trimis răspunsul; a  fost lovitura de graţie, jubilau amândoi, cu Vasilică şi din acel moment nu au mai fost atacaţi; era cel mai bun iar colegul de bancă se bucura… de imunitate.

C E I   M A I    M A R I

Au fost cei mai mari din liceu timp de doi ani, erau primi care trebuia să termine 12 clase pentru a absolvi liceul; se pare că a fost o generaţie de sacrificiu dar toate au fost în decursul anilor! În mod normal vârsta de absolvire a unui liceu a fost  împinsă la peste 18 ani, până atunci întâi se absolveau 10 clase, pe urmă 11 şi acum cu noul regulament s-a stabilise la 12… se vor folosi şi 13 ani dar în mod accidental şi la şcoli speciale de construcţii, contabilitate etc dar se considera de toţi că cifra preferabilă 12 e mai mult decât suficientă…

În clasa XI-a au avut un singur profesor de matematică care le explica formule, calcule care îl plictiseau. Erau prea lungi după  părerea lui şi nu avea rost să le înveţe; era adevărat se puteau deduce însa prea multă teorie… nu îi mai place şi nici măcar nu se uita pe matematică. Timpul adesea îi părea un moment static, alteori trecea cu viteza vântului şi el intra în vâltoare… era foarte ocupat să le facă gălăgie unor profesori numai la franceză dar mai ales la rusă era un exemplu de cuminţenie; nu avea chef să copieze toată ziua lecţiile cu indigoul.

Profesorul de matematică îl aprecia,

– Este bunicel! Avea impresia că ştie tot chiar dacă nu prea învăţa.

La română le-a venit o profesoară tânără care abia a absolvit facultatea la Timişoara sau Braşov… sigur că Magi era îndrăgostit de ea dar nu se dădea de gol; lui îi plăcea corpul ei, era înaltă, îşi afişa trupul sculptural cu  pulovere care îi urmăreau liniile şi din păcate nu avea cum să o privească altfel… decât cu jind. Când începea să vorbească cu Magi, se transforma entuziasmată de interlocutor, era mai mare plăcerea să îi asculţi, nu ştia la care să se uite; el prefera să o privească visător… pe ea.

Considera  poezie tot ce are ritm, metric, iamb, rimă dar a dat peste dadaişti care amestecau cuvintele la întâmplare şi are surpriza în joaca lui să iasă lucruri incredibile, cu sensuri ne bănuite, având  înţelesuri ascunse şi multiple; în acelaşi timp îi lăsa libertatea expresiei, versurile ne fiind limitate de ritm şi rimă doar le potrivea puţin şi ieşeau gânduri de care se minuna.

Stelică părea că a luat-o razna, îşi descoperise vocaţia, cânta la chitară doar la sport avea note de promovare.

În trimestrul II a mers la fel de rău iar în următorul trebuia să se salveze, probabil  avea vreo drăguţă şi nu îi mai stătea capul la învăţătură dar nu a aflat nimic… era convins că a prins  gustul femeilor, observa că le face curte la toate colegele… poate pica ceva!

La rusă era condamnat din start. Când răspundea Stelică  îl provocau toţi din clasă pe domnul Moroianu să le povestească câte ceva din veşnic controversele ce le avea cu proful  de franceză pe diverse teme. Vroiau să îl bine dispună şi să piardă timpul când răspundea Stelică dar  nu a avut trecere… nu ştia nimic, nu punea mâna pe carte deloc… cum să îl treacă profesorul?

Pe băieţi  îi mutase diriginta pe rândul de la uşă; Stelică stătea în banca doua în faţa lui deşi era puţin mai scund… să  îi poată sufla; în el avea încredere, lui nu îi era teamă  de profesori. Totdeauna i-a plăcut să sufle şi avea experienţă de când stătea în banca întâi.

Aveau teză la franceză; Stelică se tot foia şi vine profesorul Mugioiu să vadă ce se întâmplase; tăiase Dumnezeu ştie când şi cum o fantă, în bancă acolo unde se pun penarele; fiţuica ea împăturită în formă de rolă; i-a arătat-o înainte de teză şi a admirat-o; i-a confirmat că nu va avea treabă dar probabil nu găsea subiectul şi trebuia în cazul acesta să o desfăşoare… nerăbdător s-a dat de gol.

Profesorul i-a dat la o parte penarul şi surpriză, a văzut rola o scoate afară din lăcaşul ei şi începe să o întindă.

Toata scena se petrecea în faţa lui la un metru; domnul  Mugioiu era înalt, gras şi cu ochelari. Fiţuica era strânsă pe rolă, lată  de 10 cm şi lungă de vreo 3 metri; când o  desfăşura s-a dezechilibrat de surpriză, nu se aştepta să fie atât de lungă şi pur şi simplu i-au sărit ochelarii de pe nas; a rămas aşa uimit cu fiţuica nesfârşită în mâna. El îi culege ochelarii în timp ce râdea în hohote iar dascălul a spus surprins,

– Trebuie să o pun la expoziţie…aşa fiţuică nu am mai văzut!

Stelică a vrut să recupereze măcar mijlocul, rola dar profesorul l-a  invitat  afară  din sală.

Deci avea doua boabe; dacă mai pica la o materie însemna că  a pierdut anul însă dezastrul a continuat.

La geografie aveau un profesor care proceda ciudat; preda toata materia  şi-n ultimele ore îi scotea câte 10 la marginea clasei şi le punea întrebările…  trebuiau să citească mai toată geografia; lui îi plăcea şi nu îl deranja acest stil dar Stelică nu ştia nimic şi cu toate că a încercat să-i sufle; nu poate face nimic, era prea mult şi l-a picat.

La anatomie nu a învăţat nimic nu ştia după cine se luase; el n-avea de gând să înveţe, are note mari în primele trimestre poate să  îi dea şi zero tot  îi ieşea media anuală de trecere.

Nu îl înţelegea de ce se mai zbătea, nu avea nici o şansă; în locul lui ar fi mers pe plajă dar el lupta în continuare… ce să obţină?

La română l-a  pus profesoara să spună ceva despre Calistrat Hogaş, Pe drumuri de munte…

El era baza şi speranţa lui; dar Stelică nu citise nici minimum despre carte şi când începe să-i sufle el repeta totul ca un papagal,

– În această carte autorul narează despre călătoriile lui! El repeta cuvânt cu cuvânt ce auzea de la el şi ajung mai departe,

– Într-o seară se opreşte la un bordei unde îl  întâmpină doua babe urâte, hâde, cu părul crescut peste tot! Stelică îl îndemna nerăbdător văzând că profesoara îl asculta binevoitoare,

– Hai spune Stani! El spune,

– De îţi era frică să te culci noaptea cu ele în  pat! şi Stelică a repetat conştiincios  după el,

Clasa era înmărmurită, el râdea pe sub bancă, profesoara s-a făcut roşie ca racul s-a îndreptat nervoasă spre catedră şi a tras concluzia,

– Patru !

Stelică şi-a dat seama ce a spus s-a întors ameninţător spre Stani dar o zbughise era de acum departe de el… a încercat să îl prindă dar păstra distanţa de siguranţă, în veselia generală. Râdeau toţi colegii cu profesoara în frunte; îşi revenise din şoc.

A întâlnit-o după 30 de ani uimit că era în Constanţa, tot aşa cu pulovăr pe trup, tot drăguţă la un amic era însoţită de  soţul ei, profesor de sport …. nici nu se putea altfel dar bărbaţii nu aveau timp de depănat amintiri, sărbătoreau… o onomastică.

Fiana cu trăsăturile ei perfecte de creolă avea trei mari defecte din punctul lui de vedere… era brunetă, premiantă şi  îi plăcea literatura; însă e adevărat, foarte modestă  şi de aceea o prefera.. lui care vedea numai blonde în faţa ochilor. Blonda lor profesoară de limbă română bănuia că se inspira de peste tot când îi vedea lucrările şi o taxa la note; astfel erau veşnic amândouă în situaţii conflictuale dar şi-a schimbat brusc părerea când a văzut în teză nişte citate, ce nu existau în manuale şi la cei din jur însă lui i-a întărit ideea că Fiana n-avea ce face acasă şi tocea în loc să piardă timpul cu ei băieţii.

Şi celelalte colege îşi puneau defectele în valoare; una îl supăra când îşi fâţâia porumbeii care-şi iau zborul în faţa lor, alta că avea o mişcare perfectă de unduire a şoldurilor plinuţe când ieşea la tabla plină de învăţături; una că-şi trăgea în jos fustiţa scurtă şi avea discuţii interminabile cu unele profesoare pe această temă iar alta socotea că rochiţa era prea lungă şi îşi încingea mijlocelul de credea că îl sugrumă; una îl deranja cu un neg ascuns şi câţiva pistrui extrem de bine aranjaţi alta că era grăsuţă dar numai bună de mozolit; una că era prea drăguţă şi avea nasul borcănat iar alta că-l avea mic şi buzele prea roşii; una că a făcut rost de un balon simplu de culoare albă, îl umflă şi se jucau fericiţi până s-a supărat alta care i-a observat ciucurele din vârf şi l-a spart iar el îşi zicea în gând,

– Ia uită-te ale naibii se fac că nu ştiu… că ne plac!

În concluzie erau o clasă unită  în ghiduşii!

În ultima săptămână de şcoală aveau anatomia. Nu îl interesa şi cu mai mulţi colegi preferă să meargă pe plajă. Soarele strălucea puternic, cerul era senin, unii admirau valurile, alţii trăgeau cu disperare din ţigări în aerul sărat şi curat al Mării Negre; au alergat de zăpăciţi pe plajă, au petrecut cu mai mult folos această oră decât să fi stat în clasă degeaba, să fi dormit sau zgâit la planşele colorate.

Oricând elevul de la Mircea  era dispus şi mai ales tentat în timpul orelor când vremea  prielnică îi îndemna să  privească peisajul marin nesfârşit, zguduitor de monoton dar în permanentă mişcare şi mai ales că le rămăsese numai câteva zile până la sfârşitul anului şcolar; căldura începuse de mai bine de-o lună deja plaja, cu nisipul ei îmbietor avea numeroşi admiratori şi nu puteau face această escapadă fără a fi însoţiţi şi de câteva fete.

Iese scandal, corijent îi era indiferent dacă îl lăsa pe trimestrul III îi ieşea media generală de trecere dar profesoara nervoasă  l-a anunţat pe director. Au fost convocaţi părinţii lor într-o şedinţă comună şi urgentă unde numai Lungu a zbierat la ei,

– Aţi chiulit în masă! Aţi ameninţat în acest fel bunul mers al instituţiei pe care o conduc. A interpretat ca un politruc chiulul elevilor, a vârât şi partidul în această chestiune majoră… avea talent omul şi i-a ameninţat în continuare,

– Dacă nu se tund cheli le pun patru la purtare pe trimestrul trei asta însemnă repetenţie! Cu asta consider incidentul încheiat, de voi depinde dacă repetaţi clasa XI.a!

Directorul se gândea că unii dintre ei erau majori şi nu îi puteau obliga nici chiar părinţii dar el nu era încă!

Toţi preferă  fără discuţie să meargă le frizer decât să  iasă altfel de tărăboi.. erau consideraţi aproape trădători de neam şi ţară! Şi când se gândea că numai ei băieţii fuseseră cu ideea, de aceea erau  ţapii ispăşitori iar fetelor nevinovate le-a scăzut totuşi puţin nota la purtare.

Când l-a văzut tatăl acasă îmbufnat, luminând sufrageria a întrebat nedumerit,

– Ce s-a întâmplat cu Aurel? Mama i-a răspuns

– A chiulit de la anatomie şi a urlat directorul la noi… dacă  nu îl tundeam zero îl lăsa repetent! Tatăl s-a mâniat,

– Uite ca să te înveţi minte să nu mai chiuleşti dar mai ales c-a pierdut mamă-ta  timpul la şcoală şi a ţipat Lungu la ea adaug la sancţiunea iniţială pedeapsa mea… nu  vei avea voie să părăseşti curtea, casa în această vacanţă!

Ce a apreciat la tatăl său că s-a iritat… nu suporta să ţipe la mamă-sa nimeni dar  nu i-a convenit hotărârea lui

El i-a interzis să vadă cel mai scump lucru, strada şi l-a încrâncenat atât de mult că nici când a fost în spital nu a ieşit pe stradă. Citea toată ziua cărţi de la bibliotecă unde are voie să se ducă să-şi facă aprovizionarea.

Degeaba îi spunea mama lui să îi ceară iertare tatălui său nu vroia să cedeze, nu se simţea vinovat după ce plătise. Până una alta mama sa înfuriată de cerbicia lui îl   va trimite la plajă… pentru sănătate. Avea ore precise când lipsea de acasă pe care le  respecta cu sfinţenie.

În această vacanţă Cehoslvacia este invadată de ruşi; parcă mai ieri prin anii 60 sovieticii erau masaţi în parcul din centru de lângă liceu unde nu puteau localnicii pătrunde; aveau magazine, alimentare, bomboane umplute cu ciocolată în hârtie roşie cu un puiuţ galben … erau stăpânii noştri!

În această vacanţă reuşeşte soră-sa la Galaţi, la Facultatea de Chimie alimentară şi atunci soarta i se schimbă radical…  renunţă la visul Geologie secţie care era numai în Bucureşti şi trebuie să meargă în Galaţi… să fie amândoi fraţii împreună astfel le vine părinţilor mai uşor să facă faţă cheltuielilor.

Se impune să îşi aleagă o facultate la care să dea la admitere, fizica şi matematica care îi sunt accesibile.. erau trei secţii de mecanică; la Nave nici nu se putea gândi, vedea în faţa ochilor Titanicul luminat cum se scufundau încet şi cum bezna îl cuprindea în plus avea rău de mare şi a rămas Frigotehnie… suna oricum mai atrăgător decât TCM-ul.

Plana asupra lui Stani ameninţarea armatei în caz de nereuşită la facultate cea ce pentru el era o catastrofă… nu suporta uniforma. Pe constănţeni îi iau la marină de obicei şi se făcea armata vreme de 2 ani.

Părul îi creştea repede aşa că nu a fost prea multă  vreme chilug.

Vacanţa a lăsat în el urme adânci… era un tânăr care ştia mult poate mai mult decât îşi închipuiau bătrânii!

A avut învăţători buni scriitorii, poeţii şi evenimentele care l-au învăţat ce aflaseră deseori din propria existenţă  şi acum era rândul lui să ghicească că viaţa-i un joc urât dar trebuia să-l joace !

50% D I N T R – U N   E X A M E N

Este bine stabilită o ordine firească în evenimentele la scară personală ce au avut loc; nu-şi aminteşte nopţile de studiu intens din acel an hotărâtor pentru toţi colegii. Peste memorie s-a depus negura inexistenţei încet s-au estompat până la dispariţie a uitat cum era în acele timpuri cald sau frig, cerul era senin sau turbat, Marea Neagră era albastră în acele zile sau verde, trăirile însă au fost de neuitat.

Sensibilitatea tuturor este atinsă cu ceva ce face să îşi amintească unele amănunte pe altele să le treacă cu vederea.

După ce se interesează mama de cei mai buni profesori matematicieni din oraş la începutul anului şcolar îl duce la profesorul Cioroiu.

Era invalid, avea picioarele paralizate şi tot timpul meditaţiei stătea în picioare, avea rezultate foarte bune cu elevii care i-a avut, au intrat toţi la facultăţi iar când a auzit că a fost elevul lui Vodă nu ezită şi îl primeşte pentru pregătire.

Prima oră  a fost un dezastru nu mai ştie matematică de loc şi Cioroiu ar vrea să renunţe la el… avea goluri plus că a uitat cu carul; iată ce au însemnat  aceşti doi ani lipsa profesorului Vodă îşi dă seama abia acum. Noroc că mama lui insistă şi Cioroiu îl reprimeşte în ultima grupă valorică.

Când a terminat trimestrul I a ajuns în primele grupe valorice mai avea unele lipsuri dar îl considera un produs al lui de primă calitate.

Era un tip meticulos,  scria frumos şi ordonat, rezolva orice problemă  organizat dar el tânjea după stilul profesorului Vodă care îi lăsa libertatea să caute căile de rezolvare a unei probleme în  aşa fel încât se ducea acasă cu lecţiile învăţate.

Şi Cioroiu a fost foarte bun dar profesorul Vodă era genial!

Nu l-a mai revăzut niciodată pe profesorul Vodă a suferit mult probabil  şi a dispărut în nefiinţă. Când trecea pe lângă casa lui nici măcar perdelele nu se mişcau era pustie până de curând când au demolat casa şi în loc s-a ridicat alta.

Trecând prin toate grupele valorice ale lui Cioroiu a cunoscut majoritatea copiilor pe care îi avea. El dacă avea o nelămurire nu îl lăsa până nu înţelegea cum a reuşit să dezlege misterul…. era încântat de metoda prin care se găseau soluţiile şi profesorul de el că nu încerca să îl  păcălească, copiind numai finalul. N-a mai avut zile precise când trebuia să meargă la meditaţii; adesea nu îl mai chema să piardă timpul şi banii, aiurea… banii respectivi îi considera meritul lui şi nu-i spunea mamei nimic; mânca  aproape zilnic florentine când scăpa de la şcoală cu bunele lui colege Nae si Mihaela.

Le făcea de multe ori cinste sau ele lui.. că îi suflau la diverse materii!

Se sufla în mod rezonabil.. numai începutul ideii, profesorii ştiau foarte bine şi erau indulgenţi dacă observau că a prins gândirea lecţiei respective în ansamblu. În definitiv nu toţi aveau nevoie de 10 iar celor din clasa lui nu prea le pasă de note.

În acest an doar două clase A şi C au încăput în anexă  total izolată de restul şcolii. Avea la C numeroase cunoştinţe: Cornel văru-său, Radu matematicianul liceului, Dorin prietenul de la cercul foto şi coleg până în clasa VIII- a, Emilia vecina lui de la 3 ani, Ică care îl impresiona cu vocea lui ş, a. Aveau o clasă întunecată şi mică, erau ficşi cu numărul locurilor din bănci dar le plăcea… nu simţeau tumultul şcolii.

Norocul lui şi al multor colegi că a venit în acest an să  le predea ,,româna,, domnul profesor Florin Pietreanu.

Pietreanu, brunet cu bărbia repezită înainte dădea impresia unui fante de cartier de aceia îi place… el care se considera idolul femeilor din mahala.

Era o plăcere la orele lui, numai să nu fi vrut nu înţelegeai aceasta materie dar pe lângă asta a prins drag de literatură…  a învăţat în cele două trimestre şi în cel pregătitor pentru bacalaureat ce s-a mai putut recupera din acei ani.

Pentru el a fost o revelaţie acest profesor slăbuţ cu bărbia voluntară şi negricios; cum a fost domnul Vodă la  matematici aşa îl considera pe domnul Pietreanu la română. Nu că nu erau bune fostele profesoare de literatură dar le lipsea avântul literar al acestuia, voinţa de a birui frumos şi căutarea lui permanentă în limba română. Îi era recunoscător şi aprecia 50% din nota de la bacalaureat era meritul profesorului; îi bagă limba şi literatura română în cap invers cu  forcepsul sau bisturiul dar fără să simtă nimic…restul 50% îl datora domnului Petroniu din clasa 8 a.

În toţi aceşti ani a avut  la Limba şi literatura română numai profesoare  care îi  inoculau fără să vrea senzaţia că numai ea… femeia poate  înţelege frumuseţea unei flori, a unui sentiment, a unui cântec sau vorbe iar când a venit în ultimul an domnul Pietreanu şi le-a  arătat o cu totul alta lume că şi  bărbaţii simt, au inimi, au fost entuziasmat de metoda lui de predare. Poate asta a fost impresia lui dar în primul rând l-a încântat că era printre puţinii bărbaţi la această materie.

Asta explica neînţelegerea dintre băieţi şi fete… li se părea prea brutală pătrunderea în templul lor şi involuntar ele au căpătat aversiune faţă de profesor… mai existau tot felul de dispute mascate între ei literaţii care erau evidente dar nu îi păsa. Se gândea că meseria lor sunt vorbele a lui cifrele dar îi plăcea de Pietreanu că îi dădea posibilitatea să vizioneze puţin din universul femeii. Avea impresia că profesorul ţinea la el, era mai apropiat de ne literaţi cu toate că a fost conducătorul cenaclului din oraş şi de aceea îl respecta.

Puţin a lipsit să nu îi arate poeziile în trimestrul 2; normal nu ştia dacă ar fi avut succes dar sigur ar fi zdruncinat grupul lor,

– Cum şi băieţii scriu poezii? Chiar netalentaţii?

L-a bătut gândul să îşi glorifice sentimentele şi ar fi vrut să  îi arate profesorului scrierile dar şovăia… Stani trebuia să se pregătească la matematică, literatura s-o lase în grija fetelor.

Fiana care a fost o timidă dar îşi urmărea cu încăpăţânare scopul a intrat odată în conflict literar cu Pietreanu pe care îl luase apa şi pur şi simplu şi nu o lasă  să expună  ideile ei; Magi a sărit nervos în apărarea ei şi i-a reproşat,

– Dacă nu o lăsaţi atunci cum vreţi să vă răspundă!

Acestea erau mici sau mari contraziceri care făceau deliciul clasei şi  îi ţinea permanent atenţi la această materie.

În general ei literaţii sunt mai conştiincioşi decât majoritatea dar toţi din ambele categorii îşi urmăreau evoluţia şi erau încântaţi când se vedeau la şcoală. Mai ales în ultimul an au început să se apropie între ei…

El făcea pe pozarul lor cu aparatul Cmena 6 iar ele îşi arătau talentele fizice care nu erau de neglijat.

Au mers toţi băieţii la comisariat să recruteze.. când erau la vizita medicală, gol în faţa comisiei de doctori şi militari şi-a dat seama că poate urmează să fie viitoarea carne de tun din viitorul acestei lumi.

A plecat cu colegii direct la cârciuma din Piaţa Ovidiu şi au băut amestecat, până s-au îmbăt  crunt; în el se petreceau lucruri grave şi spectrul fostelor războaie se amesteca cu  următoarele lupte mondiale iar el era un grăunte de nisip; avea mintea devastată de războaiele imaginare din copilărie cu ruşi, nemţi, turci ş.a..

Norocul lui că nu-au fost valabile toate presimţirile însă  a fost sumbru vreo săptămână suficient să-şi deplângă  soarta în poeme neştiute de nimeni.

În concepţia directorului Lungu elevilor de la Mircea le-a fost interzisă iubirea.

Victor era în tandreţ-uri cu Eugenia, de la ei din şcoală;  într-o zi plecând spre casă cei doi se ţineau de braţ  însă ghinionul lor s-au întâlnit cu directorul. El a fost foarte vigilent şi le-a reţinut numărul matricol… în plus le-a făcut teorie de doi bani în stradă că au făcut de râs liceul. Ce putea vedea urât într-o pereche de tineri în uniformă care se ţineau de mâna cu dragoste? El considera că este cea mai frumoasă imagine!

A ieşit un scandal monstru şi cum pedeapsa cu moartea nu era prevăzută în programa şcolară Victor a fost exmatriculat trei zile.

– Urrra! Exclamă  toţi bucurându-se pentru el dar cele trei zile trebuia să le petreacă la biblioteca şcolii.

Fata a fost pedepsită identic aşa că vă închipuiţi prin ce chinuri au trecut cei doi; să stea singuri… în biblioteca pustie fără să scoată un cuvânt, o şoaptă; doar nu o fi fost atât de absurdă bibliotecară !

Cert este că dragostea dintre cei doi a erupt şi mai puternic, matricola a fost prinsă cu ace de siguranţă şi după ore cei doi puteau fi văzuţi în  costumele de elevi fără matricole strâns îmbrăţişaţi plecând de la şcoală.

De multe ori dorea să afle ceva despre Victor când trecea pe la colţ spre piaţa Griviţei dar nu l-a mai văzut niciodată, posibil se învârte prin Ploieşti fiindcă pasiunea lui a fost chimia .

Tatăl lui avea mâinile imense, brunet, bine legat prezenta la Sala sporturilor galele de box cu glas de bariton. Când auzea vocea lui gravă şi inconfundabilă ,,eliberaţi ringul începe repriza întâi,, îl treceau fiorii.

Profesorii sunt oameni trebuie să ai talent şi răbdare să  expui repetabil până la nesfârşit o materie; de multe ori gesturile sunt ale unei păpuşi nu mai ştii dacă în clasa asta nu ai făcut aceleaşi gesturi, ai spus aceleaşi glume sau în alta, consumul nervos este imens şi trebuie să ieşi oricum din  această debandadă inerţie; de cele mai multe ori este un singur lucru care te face să uiţi, de aceea a evitat să devină profesor.

Nici acum nu îşi explica cum unii reuşeau să se entuziasmeze în faţa unui rezultat exact probabil rezolvat de nenumărate ori, de aceleaşi lecţii, probleme care le ştiau atât de bine, de aceleaşi formule şi de aceea erau unele ore plicticoase şi altele minunate iar notele le lua de-a valma, nu îl interesau pur şi simplu… ,,să trec oricum,, era obiectivul urmărit cu încăpăţânare, unele lecţii îi creau stări de confuzie altele de beatitudine chiar la aceeaşi materie diferă şi îi plăceau sau nu… dar în clasa  XII-a a avut  un profesor cum n-a mai întâlnit.

Nu îşi aminteşte cu plăcere de el… era profesorul de matematici Neacşu Vasile, mic, chel, cu un neg uriaş de culoarea pielii în vârful nasului mare, sprâncenele incolore, ochi albaştrii spălăciţi  şi buze mai mult decât senzuale pentru un bărbat iar când se uita la tine parcă nu te privea.

Din prima oră îi trimite la frizer pe majoritatea băieţilor cu scopul urgent să se întoarcă la şcoală tunşi zero.

Rămân toţi cu gurile căscate, nu mai întâlniseră aşa profesor, în istoria acestui liceu probabil este caz unic. El care se considera bun la matematică, Kemi, Magi şi Ion care ţineau la frizura lor, nici nu s-au gândit să ne atingem de podoaba capilară… au crezut că glumeşte şi ora următoare le va spune,

– Ha, ha, ha v-aţi speriat… ia uite, unii chiar s-au ras în cap !.

Dar a doua  oră pe toţi patru îi dă din nou afară,

– La tuns neruşinaţilor! Cei trei nici nu se gândesc să îşi taie părul el mai fricos când ajunge acasă îi întreabă  pe părinţi,

– Spuneţi… am eu părul mare?!

– Da este cam mare du-te să te tunzi la Ionel! Îi răspunde tatăl cu bunăvoinţă.

Stani făcea întotdeauna comparaţii; Neli, apărătorul lui din copilărie la 16-17 ani  a ajuns student, făcuse 10 clase deci acuma trebuia să fiu student, în armată sau la muncă în conjunctura acelor vremuri şi în ideea că era aproape major se indigna de pretenţiile profesorului.

Se duce la frizerul binecunoscut unde şi-a tăiat părul de la 2-3 ani care l-a luat ca de obicei, destul de scurt iar cei trei îşi mai iau puţin din chică, numai vârfurile… nici nu se observa.

Ora următoare Neacşu îi ridică pe  toţi  patru în picioare.. iar vrea să îi trimită la tuns deci nu era mulţumit nici acum de cum arătau… el îi spune profesorului,

– Am fost cu tata la frizer şi el a spus că este suficient de scurt!

– Bine stai jos iar voi trei plecaţi imediat la tuns !

Începuseră calculul integral… îl scoate la tablă şi îi dă să facă un exerciţiu simplu. Normal,  învăţase  şi termină rapid… îi dă altul ceva mai complicat însă se descurcă.

– Treci la loc! nici că a fost bine nici că a fost rău,

Avea o metodă sucită şi ciudată de aşi examina elevii; băieţilor le punea maxim 7 poate 8 iar pe fete le mângâia cu note mari de la 8 în sus.

Cei trei s-au hotărât.

– Nu ne mai tundem de loc ce o să ne facă? Corijenţi nu are curaj să ne lase suntem clasa XII-a !

Ora următoare când intră în clasă s-a înroşit până în vârful urechilor dar nu a mai zis nimic. Îl scoate pe Kemi la tablă  şi îi dictează un exerciţiu. Stani îşi dă seama că era mortal pentru cei trei poate şi pentru el care învăţase ceva..

Kemi scria foarte frumos vrea să dea la arhitectură, a trecut pe tablă  exerciţiul şi atât…nu ştia cum să-l înceapă dar toţi se aşteptau măcar la o sugestie din partea profesorului… care ia dat-o scurt,

– Treci la loc nota 4 ! Ion la tablă!

Iese Ion care era bun la matematică, începe dar la un moment dat s-a  împotmolit… nici un ajutor din partea profesorului care i-a spus fără să clipească,

– La loc…patru ! Magi…

Magi colegul lui de banca din anii trecuţi … a urmat realul numai să nu se despartă de colegi; era genial la  limba franceză vorbea extraordinar de frumos despre  literatura română făcea nişte analize literare  comparabile cu a criticilor noştri literari însă la matematică se pricepea cât să nu rămână corigent.

Nici nu-şi face griji nu îl interesau notele dar erau împreună cea ce valora pentru el mai mult decât orice… până acum în clasa XII-a când a venit profesor Neacşu.

Deci l-a scos la lecţie şi îi spune să continue exerciţiul. Magi era înalt dar miop, purta ochelarii când avea chef… se apropie, se uită la hieroglifele scrise de Ion de la o distanţă de cel mult 15 cm de tablă şi aşa rămâne vreo 2-3 minute, singur cu tabla în faţă timp în care n-a spus nimic… nici nu avea ce!

Se uita Neacşu la el.. se uita la cei din clasă şi a zis satisfăcut,

– Nota 4! Stănescu vino la tablă…

Iese şi el.. continuă exerciţiul dar se încurcă şi atunci repede să nu-i vină vreo idee spune sec,

– Treci la loc..! Nota 4 !

După  el scoate două fete care imediat au terminat exerciţiul cu ajutorul lui bineînţeles şi le-a dat note mari pe care avea obiceiul să le spună tare să audă toată clasa.

Băieţii din clasă se uită derutaţi unul la altul…  în recreaţie vorbesc între ei dar ascultă şi fetele, multe din ele sunt la fel de dezorientate.

– Cu Neacşu am încurcat-o! Spune Stani. Mie nu îmi este frică  dar colegii mei ce se vor face mai ales Magi care este bâtă  la matematică ? totuşi nu credeau că va lăsa corijenţi.

În clasa XII se făcea în special calculul integral care este destul de simplu.

Orele care au urmat s-au desfăşurat după următorul tipic: le preda aiurea mai multa vreme după care începea să îi asculte.

Prima oară  pe cei trei după care îi scotea pe ceilalţi băieţi…pe Stani şi Ionică îi scotea la urmă; de obicei se descurca şi atunci nu-i punea nimic în catalog dar dacă se încurca vreodată îi punea 4. Băieţilor le mai trăgea un 7 sau 8 să nu spună careva ceva dacă s-ar fi uitat în catalog.

Pe el îl enerva că pentru Neacşu toţi băiţii erau incapabili în rezolvarea problemelor iar fetele imediat găseau soluţia pe care tot el le-o sugera.

Se uita triumfător la ei, impotenţii iar la fete cu o admiraţie ne disimulată  mai ales dacă erau drăguţe. Avea nişte chei pe care le zornăia prin buzunar… era greţos şi avea pentru băieţi o adversitate neînţeleasă!

Bănuiau că profesorul fiind chel nu suporta băieţii cu părul lung.

Când îi asculta stătea pe scaun atent la ce scriau pe tablă iar când termina cu ei se cocoţa pe catedră, era pitic se întindea să ajungă mai mare decât ei care stăteau în bănci, se  relaxa şi pe faţa lui se lăbărţa un zâmbet insidios; ochii îi deveneau blânzi şi începea să scoată fetele la tablă; îl studia cu uimire cum le privea admirativ pe unele şi indiferent pe altele… era profesorul lui!

Nu începuse şcoala de prea mult timp şi mergea grăbit la cinematograful Republica să vadă un film când dintr-o curte a apărut Neacşu; îl roagă frumos să îi ia un pachet de ţigări Aroma; dă să îi explice chiar şi unde să găsesc aceste ţigări,

– Ştiu de unde să iau Aroma domnule profesor! zice Stani şi pleacă iute să-i aducă pachetul, altfel întârzia la spectacol. Primind ţigările Neacşu i-a mulţumit politicos… cam prea politicos!

La un singur chioşc din cartier descoperise ţigările Aroma pentru taică-său şi de aceea ştia atât bine unde se găsesc.

La lecţia următoare îl ridică în picioare şi cu un rânjet triumfător îi spune,

– Îţi voi anunţa părinţii că fumezi Aroma!

Stani zâmbeşte şi-i mărturiseşte profesorului,

– Ai mei nu vă vor crede… ştiu că nu suport mirosul de tutun !

Neacşu a înghiţit în sec iar el a luat loc în bancă… era adevărat că  mergea în pauze cu băieţii să tragă o pipă dar Stani nu fuma; profesorul mizase că e băiat, ştie atât de bine unde să caute ţigări Aroma deci era fumător. Raţionamentul unui diletant răzbunător.

În sfârşit a venit vremea tezelor… el este hotărât dacă  nici acum nu îi dă nota care o merită îl va reclama. Nici nu ştie unde ar putea s-o facă dar se interesa el! Nici nu ştia de existenţa inspectoratului a cărui misiune nu şi-o închipuia .

Teza la matematică; le dă nişte subiecte grele care depăşeau nivelul manualelor, erau subiecte din funcţii, nişte teorie din calculul diferenţial dar mult mai complicată. Cu toate astea se descurcă lui îi dă şase… i-a  teza colegului de bancă îi evaluase lucrarea cu 7… nu i-ar fi dat nici 5 dar în definitiv nu îl lasă corigent şi nu-i pasă.

Se uită pe tezele la vreo două colege, sunt notate cu 8 si 9 după el nu meritau 4.

I s-a făcut lehamite numai îi vedea faţa profesorului şi îl categorisea … libidinos!

Kemi, Ion şi Magi au fost notaţi cu 4… dacă priveai corect poate aşa era, avea dreptate profesorul dar dacă analizai obiectiv tezele comparativ cu ale fetelor se cuvenea să le pună un 6 fără probleme.

Puteau să îl reclame dar ce erau ei faţă de Neacşu! Şi în plus trebuiau să fie comparate tezele tuturor colegilor dar ei nu puteau face acest lucru.

S-a  gândit… mai e un trimestru pentru noi cei din clasa XII-a, le va pune media şase şi pot intra în bacalaureat!

Când a venit olimpiada care se ţinea în trimestrul doi, profesorul Neacşu a scos o hârtiuţă din veşnica haină gri şi a strigat câteva nume cu elevii care trebuiau să meargă la concurs.

Era şi Stani trecut pe listă. Se ridică în picioare şi îi spune,

– Domnule profesor eu cu media 5 nu pot să mă duc, mai bine trimiteţi pe  cineva care are media mare; eu voi merge la română  unde am media 8 sau la fizică !

Nu avea de gând să meargă la nici o olimpiadă iar la română era conştient că îi punea note mari domnul profesor Pietreanu pentru  încurajare, plus că nu se poate compara cu Doina.

Lui Ion îi moare tatăl chiar atunci şi bănuia că îl va trece la matematică ca un semn de consolare, i se va muia inima şi măcar în ceasul al 12-lea vor  rezolva acest diferend.

Când şi când mai chiuleau la câte o materie; mergeau la Gavri vreo 3-4  colegi iar seara de  multe ori se întâlneau în oraş; încep să vizioneze restaurantele dar mergeau unde e băutura mai ieftină. El era obişnuit cu bodegile, unchii lui conduceau două localuri din oraş şi mergea adesea pe la ei aşa că se simţea ca peştele în apă însă nu consuma alcool, i-au ajuns experienţele de la recrutare şi de la o nuntă, bea doar suc sau câteodată bere. Dimineaţa ajungeau devreme la  şcoală aproape toţi băieţii pe urmă începeau să sosească restul…. fumau o ţigară cu geamurile deschise şi discutau despre lecţii sau le făcea Magi sinteza unui scriitor din acea zi.

Se apropia sfârşitul trimestrului când Stani a intrat în clasă; geamurile erau închise şi un nor greu de fum care tot sporea şi  îl îneca… a văzut băieţii strânşi în jurul unei fete cum fumau de zor cu ea în frunte. Era veselie mare însă trebuiau să apară şi restul clasei; s-a repezit îngrijorat direct la ferestre le-a deschis larg să se aerisească clasa, au realizat şi ei că nu se puteau ascunde acolo şi a întrebat,

– Ce e cu fata aici?

– Am găsit-o aici şi nu mai ştim ce să facem cu ea! Ne-am gândit s-o  oprim dar încep orele!

– Hai cu mine! Îi spune fetei, o i-a de mână şi reuşesc să  se strecoare afară din şcoală fără alte incidente sau să îi zărească vreun profesor.

– Când ne mai vedem? Întreabă fata la despărţire.

– Deseară  prin oraş dar vezi să nu mai vii pe la şcoală! îi răspunde mulţumit că au scăpat neobservaţi.

Când s-a înapoiat în clasă l-au luat băieţii la rost,

– De ce ai gonit-o? Aveam de gând s-o ducem la Gavri!

– Nu aţi văzut, mirosea greu a ţigări dar ce vroiaţi să faceţi cu ea ?

– Îi puneam un cearşaf în cap şi ne făceam treaba! Găseşte repede soluţia un coleg.

A dat din măna a lehamite dar colegii toata ziua l-au acuzat că le-a stricat ploile. Au dat chiar şi cu un parfum prin clasă dar doamna profesoară de istorie Martinov a simţit ceva şi a plecat ameninţând că îi va spune dirigintei… era alergica la arome mai ales de parfum.

A sosit diriginta în clasă alertată de profesoară, distinge un vag iz de parfum dar şi de ţigări… a dat din umeri,

– Cine are nevoie de istoria contemporană ? Vedeţi să nu faceţi larmă în această oră cât sunteţi singuri. Doamna Martinov refuză să mai vină în clasă  vă rog să nu se mai repete că avem scandal cu directorul. Aerisiţi şi voi mai mult când aveţi istoria!

…………………………………………………………………………..

Ca de obicei seara se întâlnea cu băieţii la terasa Constanţa şi Stani era în întârziere. Dintr-o cofetărie iese precipitată  fata de dimineaţă… l-a observat prin geamurile uriaşe  şi s-a apropiat veselă de el,

Cât pe-aici să nu o recunoască… parfumată, şpreiată cu haine bune pe ea, era bine făcută şi drăguţă, nici nu se compara cu fata de dimineaţă.

– Ce  bine îmi pare că ne-am întâlnit hai să mergem la o bere! Îi propune fata,

– Nu am nici un ban… îmi pare rău! I-a răspuns Stani,

– Nu contează am eu destui! Şi îi dă portofelul burduşit să se uite. A văzut neîncrezător o grămadă de bani.. vrea să înapoieze portofelul dar ea îi spune,

– Ţine-l la tine! Era clar… înţelesese… i-a plăcut de el

– Mergem la terasă! Propune Stani.

Intră  amândoi grăbiţi în grădină şi merg ţinându-se de mâini… întins spre masa colegilor,

– Băieţi vreau să vă prezint fata pe care o doreaţi atât de mult dimineaţă!

Toţi au înlemnit nu mai puteau scoate nici un sunet. Fata îi spune nervoasă,

– Dacă tu vrei să mergem la o bere bine… iar pe băieţi nici nu vreau să îi cunosc!

Îi smulge din mâna portofelul şi pleacă uitându-se în spate după  el. Credea că o urmează,

– Ce naiba nu aţi invitat-o la masă ? le spune colegilor,

– Nu avem bani…. pentru ea !

– Avea bani cât nu avem noi toţi la un loc !

– Păi de ce nu ne-ai spus ?

Tot el era vinovatul şi în seara aceea, vroiau femei şi nu ştiau cum să facă, asta a fost concluzia lui dar nu mai aveau mult de aşteptat… viaţa era atât de aproape.

La franceză a venit direct de pe băncile facultăţii profesoara Plăcintescu Floarea…a  văzut cam care era situaţia, pe cine îl interesează materia şi pe cine nu.

Diferenţa dintre ei era de 3-4 ani aşa că nu se poate abţine, râdea de năzbâtiile lor dar Stani vrea să glumească toată ora. Ea vrea să predea şi din acest conflict nu puteau ieşi decât… ei să stea în spate la taifas iar ea cu francezii s-au dus mai în faţă. Clasa era mică şi el râdea  tare, cu zgomot, ea furioasă găseşte la îndemâna un pix pe  care i-l aruncă direct în frunte… şi îl întreabă

– Ţi-a plăcut ?

– Da…da aveţi o ţintă grozavă! îi răspunde admirativ masându-şi fruntea.

Au râs toţi în frunte cu ea; în ora următoare se aşez mai departe şi este foarte atent la mişcările profesoarei să nu îl surprindă cu altă aruncare dibace şi continuă cu poznele şi gălăgia. În final profesoara îl ameninţă mânioasă,

– Să vezi cât o să-ti scadă nota la purtare !

Într-adevăr îi scade un punct sau două însă trebuia să-i pună patru pentru câte suportase. Nae folosindu-se de ei drept paravan se ascundea în spate să înveţe la următoarea oră… profesoara era gravidă nu putea pătrunde printre rânduri care erau foarte înguste şi îi lăsa în plata domnului.

Termină trimestrul II şi a fost sigur că cei trei erau singurii din liceu corijenţi în clasa 12-a.

Suferinţele din liceu mai mari sau mai mici se  uită însă  nu se compară cu necazurile pe care le-a pricinuit acest profesor Neacşu.. lui nu-i păsa era clasat în frunte la  matematică pe şcoală dar pentru necazurile celor trei nu poate fi uitat.

Nu au mai putut da examene nicăieri în anul acela! Locurile la facultăţi au fost ocupate din sesiunea de vară. A fost un an de cotitură pentru cei trei.

Kemi a ajuns inginer constructor şi Magi profesor de limba si literatura franceză  la universitate, amândoi poartă părul lung.

Pe Ion nu l-a mai văzut este sigur că putea intra la o facultate cu profil tehnic unde s-ar fi cerut matematica.

Dar a fost şi vina directorului că nu l-a  potolit pe profesor…  ar fi putut să urmărească notele celor trei de la celelalte materii şi din ceilalţi ani. Nu au mai fost corijenţi niciodată  cum se poate chiar în an terminal să nu-şi dea silinţa să înveţe?

Nu au fost nici obraznici ca el… au avut numai 10 la purtare!

După 40 de ani s-a întâlnit cu Loli, un prieten; şi el a terminat la Mircea cu câţiva ani înaintea lui şi l-a avut chiar pe Neacşu diriginte. Începând să aibă îndoieli în ce şi-a amintit despre acest profesor l-a rugat să citească ce scrisese despre el,

– Ai fost blând… era un profesor fără nici o metodă  de predare, în locul orelor de matematică nu făcea decât dirigenţie politică, trimitea bileţele fanteziste la părinţi despre comportamentul elevului, notele le punea după reguli doar de el ştiute, îi plăceau fetele cu numele Ancuţa, Tincuţa, Lenuţa etc; avea un prieten frizer l-a care trebuia să ne tundem zero şi înainte de  bacalaureat cu o săptămână toţi băieţii din clasă am fost nevoiţi să ne tundem 0 sub ameninţarea că altfel nu vom putea intra în examen; am mers la banchet ca puşcăriaşii, a  lăsat repetent un coleg în ultimul an. Era extrem de periculos şi răzbunător, sunt sigur că în producţie s-ar fi făcut de râs cu psihicul lui de cârcotaş, de om căruia îi plăceau turnătorii etc.

A întrebat şi fetele; Gabi de la uman şi Nae îi spuneau că a fost un profesor bun… chiar le-a sărit în ajutor la bacalaureat; Doina că  era nesuferit şi îi făcea viaţa imposibilă etc.

Mihaela i-a spus cu regret,

– Stani, mie îmi plăcea matematica dar Neacşu ne-a făcut să  urâm această materie!

Într-o noapte a primit un email din Canada de la Neli, apărătorul lui din copilărie,

,,Şi  eu  am  terminat  liceul  la  Mircea cel Bătrân dar n-am făcut cu Neacşu, m-a ferit Dumnezeu!  Am făcut în  schimb cu doamna Mugioiu, soţia profesorului de franceză care era o pedagogă excelentă. Ea m-a făcut să îndrăgesc matematica şi să mi se pară cea mai uşoară materie, bineînţeles dacă înţelegi toate legile ei de bază.  Acum la 70 de ani Neli proiectează şi execută strunguri uriaşe care rectifică piese de 100 de tone.

Este clar şi era lămurit. Deci şi în generaţiile anterioare, elevii au avut multe de suportat din partea acestui profesor.

Cu  trimestrul II a încheiat liceul, s-a închis situaţia şcolară, mediile şi au început pregătirea pentru examenul de bacalaureat. Prezenţa nu era obligatorie se ducea numai la română cu deosebită  plăcere şi fizică; profesorul Pietreanu continuă să le bage fără să simtă materie în cap, uniforma o aruncă fără regret doar de şapca îi pare rău că a abandonat-o însă s-a obişnuit imediat fără ea.

Petrece cea mai frumoasa perioadă din viaţă… era plin de speranţe  în viitor, timpul se scurgea alene.

În acel an s-a zvonit printre ei că directorul Lungu nu le va da voie să facă banchetul. Se pare că primise o circulară prin care se interzicea organizarea sărbătoririi  sfârşitului liceului. Sub ameninţarea excluderii din  examen elevii liceului Mircea nu mai organizează nimic… le era frică şi profesorilor de director.

Directorul şi-a dovedit răutatea încă o dată, celelalte licee fac banchetele; în definitiv sunt majori atât elevii cât mai ales profesorii şi se întâlnesc stocastic la acelaşi restaurant, la aceiaşi oră, în aceiaşi zi!

Parşivenia din Lungu a izbucnit şi se zvoneşte că dacă  încearcă să se organizeze ceva îi da afară din bacalaureat.

El nu ţine seama şi hotărăsc să facă banchetul lor, cu clasa lor. Doreşte să vină măcar diriginta Ghiurcă dar îl refuză,

– Să nu încercaţi cumva… să organizaţi ceva că  va afla directorul!

Profesorii erau probabil şi ei ameninţaţi, motive se găseau uşor nu are rost să mai vorbim. Nici prietenele lui din copilărie de la 2 ani, Emilia şi Gabi nu au curajul să meargă cu el aşa că vă închipuiţi ce presiune se exercită asupra lor.

Din clasă au fost 11 viteji: cinci fete şi şase băieţi cu  Cornel vărul său, de la C. Şi acum regretă că  nu le-a luat pe fetele de la uman care au auzit de ei, cei de la ,,A,,  fac banchetul lor şi s-au  rugat  de el; începuse să-i fie frică, tot felul de zvonuri circulau pe această temă dar dacă analizai corect nu mai conta că primeau câteva colege. În noaptea aceea era banchetul Liceului 4, tot  la Cazinou şi aveau aşezată masa puţin mai separat.

Când a început petrecerea parcă erau copii nimănui dar au văzut deodată  că au venit la masa lor toţi profesorii de la Liceul 4 i-au sărutat şi le-au spus,

– Vă  felicităm pentru curajul vostru şi vă urăm succes mai departe! Aveau nevoie de încurajările lor.

După  profesori a urmat în şir procesiunea colegilor de liceul 4, s-au felicitat reciproc aşa că s-au simţit foarte bine în noaptea aceea.

Atâta a regretat.. cele câteva fete de la uman pe care le-a refuzat.

Numeroase sentimente contradictorii l-au încercat în seara aceea dar pentru profesorii Liceului  4 a avut întreaga mea consideraţiune.

Se apropia bacalaureatul şi în fiecare seară se întâlnea cu băieţii prin oraş, Magi le explica diverse subiecte la limba română aici nu avea rival printre ei… el trebuia întâi să-si dea corijenţa dar participa indirect la emoţiile lor.

Într-o seară ajunge la Cazinou mai devreme la întâlnirea obişnuită cu colegii; veniseră numai Costică şi Magi,

– Hai să luam nişte ţigări pentru noi şi pe urmă ne întâlnim cu colegii!

Trebuia să zărească marinarii greci de la care luam ţigările bineînţeles contra cost. Pe el l-ar fi interesat eventual nişte cingo dar nu avea nici un ban aşa că  urmărea marinarii care ieşeau pe la Poarta 1, cocoţat pe gardul de piatră să îi vadă mai bine. Era foială şi concurenţă mare, mulţi bişniţari adevăraţi, multe fete să se iubească cu marinarii când zăreşte câţiva greci venind dinspre Poarta 1 şi a strigat,

– Magi, Costică vin grecii !

Nu apucă  să i-a cele doua pachete de ţigări că pun mâna pe ei miliţienii deghizaţi în civili, era razie şi urmăreau infractorii care se legau de greci, fetele etc.

Îi bagă  într-un IMS împreună cu alţi borfaşi; maşina arhiplină demarează  în trombă pe Valea Portului, hurducăindu-se pe şoseaua de caldarâm, aruncând pasagerii unii peste alţii pentru ca în sfârşit să ajungă la sediul miliţiei de pe Mangaliei.

Au fost duşi la subsol unde s-a început  ancheta.

Le-au luat datele de identificare numele, profesia, adresa. Erau printre ei cunoscuţi mai vechi de-ai casei şi pe rând miliţenii îi iau la bătaie.

Unul a fost descoperit la percheziţie cu un ghiul din metal care se cunoştea că nu-i din aur,

– A… umbli cu aur! …  Trosc, pleosc peste faţă…  băiatul abia a avut timp să-şi protejeze capul că miliţianul expert îi aplică o lovitură în burtă.

La altul s-a găsit un briceguţ amărât în formă de peştişor, care se desfăcea cu mare greutate… atât era de ruginit,

– A… umbli cu şişuri!… Trosc, pleosc, buf acelaşi tratament…

Ajung la ei,

-Staţi ..! Opriţi-vă! A spus un plutonier. Pe ei îi vrea domn căpitan!

Miliţienii îi iau la caftit pe următorii fără să facă pauză..

El era chiar îngrozit… dacă îl bat să nu-i rămână  cumva urme. Avea a doua zi examen plus nu dorea să afle mama lui şi urmele loviturilor ar fi fost evidente. Asta era situaţia cu legile din ţara asta şi pe care nu le cunoştea, se părea că au greşit deci trebuia să plătească.

Sunt orientaţi într-un birou micuţ unde un tânăr  îmbrăcat în civil care din spatele unui birou a rostit autoritar,

– Goliţi-vă buzunarele!

El nu are ce să scoată, îi arată buzunarele întoarse; Gavri avea  vreo 15 lei şi o monedă de câţiva peny; Magi, 35 de lei, un flacon subţire cu  parfum bulgăresc din trandafiri şi un pachet mototolit aproape gol de ţigări.

– Ce clasă sunteţi şi la ce şcoală?

– Suntem în clasa 12 şi am terminat la Mircea! În zilele următoare începem examenul de bacalaureat!  răspunde unul dintre ei.

– Adunaţi-vă lucrurile trebuie să plătiţi o amendă  dar pentru că sunteţi elevi ajung 10 lei de fiecare. El se gândeşte,

– Ăsta face mişto de noi, în definitiv nici nu trebuia să ne ia, nu cumpărasem nici o ţigară nici nu încercasem să luăm legătura cu grecii, am căzut ca din oală.

În sfârşit… le dă banii, moneda, pachetul mototolit, parfumul înapoi căpitanul a rupt nişte bonuri, ei strâng banii şi plătesc amenda. Căpitanul le-a spus,

– Şi aşa n-au ce scrie ăştia la ziar; îmi tot cer ceva, cazuri senzaţionale.. o să apăreţi în ziar !  El a început să râdă… îi venise inima la loc.

– Hai domnule căpitan nu se poate, ziariştii au subiecte ca lumea !

-Lasă că veţi vedea! A râs şi ofiţerul se ridică de la birou, întinde mâna de despărţire şi le-a explicat amabil pe unde trebuia să iasă.

Nici nu i-a întrebat de greci, de bişniţă şi-a dat seama că  sunt nevinovaţi. A fost pentru prima şi ultima oară când a fost acolo pe la intrarea oficială a cadrelor, prima şi ultima oară când a fost privat de libertate pentru un ceas şi în final căpitanul adaugă,

Mult succes la examene! şi s-au despărţit în termeni amicali.

Au părăsit clădirea Miliţiei ca nişte adevăraţi şefi…  pe intrarea principală după ce pătrunseră ca nişte derbedei pe poarta din spate..

La aceea oră târzie din noapte străzile erau pustii şi se simţeau eliberaţi de coşmarul ce l-au întrezărit… lumea infractorilor

– Hai că ne-a rămas de-o bere! A spus Magi în concluzie şi au intrat toţi trei  într-un local des frecventat de căruţaşii din Piaţa Griviţei.

A doua zi se întâlneşte prin centru cu căpitanul, care dă  mâna voios cu el şi îl întreabă cum merge examenul.

În a treia zi apare în ziarul local ,,Dobrogea noua,, pe pagina cea mai citită un articol cu titlu mare ,,Extradidacticii la lucru,, suna cam aşa

,,Ieri a fost anihilata o puternică reţea de infractori din oraşul nostru în frunte cu elevii de la Liceul Mircea şi ne scria numele exacte la toţi trei. Le-a fost confiscată valută, ţigări, diverse mărfuri de provenienţă străină, bani şi alte lucruri. Tinerii în loc să înveţe pentru examenul de bacalaureat,, şi continua pe această temă, A ieşit un articol stufos şi destul de lung.

Primul  care află din ziar a fost un unchi, Decebal, fratele lui tatăl său. Pe la prânz a venit la ei acasă şi îi dă fără un cuvânt să citească articolul ….

A rămas stupefiat şi mirat, de ce gogomănii au putut scrie ziariştii.

Îi povesteşte cum s-a întâmplat în realitate, niciodată nu l-a auzit să înjure dar atunci unchi-său a scăpat o înjurătura urâta despre ziarişti.

Tatăl era în spital, nici nu i-au spus probabil dar mai târziu sigur a aflat; nu i-a vorbit sau amintit niciodată despre această întâmplare nici măcar în glumă..

Apare acasă  la ei unchiul Titi, fratele mamei speriat. Cu puţin timp înainte într-o seară i-a dat două cartoane de ţigări să le ducă  la nişte  doctori pentru tatăl său. Credea că l-au prins cu ele într-o razie. Îi povesteşte şi lui cum s-a întâmplat, răsuflă uşurat şi hotărăşte pe loc,

– Îl dăm în judecată pe ziarist ! Cerem daune morale cum îşi permit să vă facă aşa !

– Lasă unchiule doar la română îmi este teamă puţin dar la matematică şi fizică mă pricep. Nu o să  am probleme..

În acele zile susţineau probele scrise; după ce iese din sala de examen aude comentariile colegilor mai mici din liceu şi care îi cunoştea din vedere,

– Aţi auzit i-a prins pe cei mai mari bişniţari din Constanţa sunt de  la  liceul nostru d-intra XII-a A!

Uite aşa au ajuns celebrii, au ajuns mari… Al Capone era mic copil pe lângă  ce făceau ei!

Magi era îngrijorat pentru ei. El va da examenul în toamnă iar colegii din clasă ştiau care a fost realitatea, le povestiseră. Nu puteau decât să îi compătimească dar majoritatea profesorilor, se uitau urât la Stani şi Costică.

Era pe holurile şcolii în examene cu emoţiile inerente şi o profesoară  îi spune,

– Aţi făcut liceul de râs! îi răspunde nervos,

– Nu mai suntem elevii acestui liceu din martie când am promovat clasa XII-a  iar  bacalaureatul îl putem da oriunde în ţara asta, şi la Sighetul  Marmaţiei dacă dorim!

Se întâlneşte cu doamna dirigintă care îi vorbeşte privindu-l cu milă dar şi mânioasă,

– Acum o să vă târască prin tribunale! Îi răspunde în zeflemea,

– Nu ne pot pedepsi de doua ori pentru aceiaşi greşeală! Am plătit deja o amendă.

Nu îl crede că vor scăpa atât de uşor dar nu îl întreabă  cât era amenda, ce înseamnă valuta şi mărfurile străine; era înfuriat pe  profesori şi are de ce. Acuzau fără să ştie cum a fost in realitate!

Costică trecea prin aceleaşi necazuri însă rezista; în ultima zi de examen          profesorii din comisie se  uitau ,,strâmb,,  la el, l-au notat şi şeful comisiei, decanul de la Institut vrea să facă un spirit de glumă şi îi şopteşte tare să audă toata sala,

Îmi faci şi mie rost de un carton de ţigări? Îi răspunde la fel şoptit… tare,

Acum e periculos, nu vedeţi că ne urmăreşte poliţia peste tot !

Şi se uită la profesorii care erau înşiraţi la mese cu tot felul de hârţoage în faţă.

L-a bufnit râsul el a zâmbit amar, s-a mai destins atmosfera dar bacalaureatul se terminase. Mai era o luna până la admiterea în facultate!

………………………………………………………………………………..

Profesorii sunt prizonierii notelor, la fizică şi matematică a răspuns perfect, a făcut un exerciţiu care în toate culegerile de trigonometrie era rezolvat prin procedee foarte lungi, el găsise rezolvarea rapidă; profesorul a stat în faţa tablei, a privit-o lung şi i-a pus 8. Ar fi vrut ca o recunoaştere a valorii să îl noteze altfel dar nu mai avea nici o importanţă. Îi era indiferent şi a părăsit liceul pe care îl iubise cu strângere în suflet!

A plecat la Galaţi şi mamă-sa i-a luat diploma, nu mai dorea să-i vadă nici măcar zidurile!

…………………………………….

În vara aceea după examenul de admitere, era pe  Mangaliei în dreptul cinematografului Progresul şi intenţiona să i-a bilete la un film; o vede pe doamna dirigintă Ghiurcă mergând atentă dar îngândurată fără ţel, având tot timpul din lume la dispoziţie aşa cum umblăm adesea parcă vrem să fim singuri dar înconjuraţi de oameni. Îţi face bine gălăgia, freamătul mulţimii şi agitaţia te linişteşte.

Îl descoperă brusc şi cu faţa luminată de bucurie îşi schimba traseul şi se îndreaptă spre el; era uimit de reacţia ei, o aştepta nemişcat  mai avea 5 metri până la el; se gândeşte cum să se manifeste însă distanţa este prea scurtă şi prea multe vroia să-i spună despre ei elevii,

– Sărumâna doamnă dirigintă !

– Bună Aurel Ce bine îmi pare că te văd; felicitări pentru reuşită! A  fost  greu examenul la Frigotehnie! Ai avut concurenţă mare!

– Nu mi s-a părut! bravez eu un pic.

– Să ştii şcoala se mândreşte cu tine!

De fapt şi al ei era acest rezultat; se revoltă deodată; de ce nu i-a spus direct că este mândră de el.  Îl cuprinde o furie inexplicabilă, furia celor 19 ani când a amintit de liceu n-a văzut în faţa ochilor numai mutrele lui Neacşu şi Lungu.

Nu şi-dat seama că o răneşte pe dirigintă, ar fi dorit să nu fi reuşit la facultate numai să nu îi privească pe cei doi cum se împăunau cu rezultatele elevilor şi se trezeşte spunând,

Eu nu sânt mândru, de şcoala mea !

Ea s-a uitat rugător la el dar n-a privit-o; îi erau ochii plini de vidul urât  din faţă… citeai în ei numai ură si încăpăţânare şi în acele clipe nu putea să vadă  pe nimeni din liceu.

– O să-ţi treacă şi acest sentiment; la revedere Aurel !

– Sărumâna doamnă Ghiurcă! s-a îndepărtat de el şi a luat-o în cu totul  altă direcţie decât a mers înainte să îl vadă; era tulburată nu a întors capul, ştia că o urmăream.

A mai stat privind cum se pierde printre trecători, realiza că greşise faţă de ea dar faptul era împlinit. Mâhnirea puse stăpânire pe el, a nedreptăţit un om, exact cum se întâmplă adesea în viaţă, plătesc pentru greşelile altora numai sărmanii şi nevinovaţii.

……………………………………………………….

După  10 ani se organizează întâlnirea de la terminarea liceului; a fost căutat dar nu s-a dus… parcă nici nu făcuse liceul vreodată!

Dar când din nou s-a aranjat revederea colegilor n-a mai rezistat… a dorit să-şi întâlnească colegii de liceu, neapărat!

Lssă  totul la o parte, vrând să îşi arate veselia iar pe cei care n-au venit şi-a spus nostalgic…

Ora asta chiulesc, sunt la mare ca de obicei iar doamna dirigintă îi caută!

Era noapte fără lună la Costineşti, întunericul ascundea numeroase umbre bântuitoare din conturul  plajei; pe masa festivă, compusă din pahare policrome având buzele zaharisite cu lămâi, lichioruri, coniacuri şi votca albă scria complicat de simplu ,,20 de ani,,  şi cu mare greutate a îndrăznit să le răvăşească.

În toţi aceşti ani a spus cu mândrie ,,Am terminat la Mircea,, dar nu putea să-şi amintească profesorii care l-au necăjit fugitiv ci numai de acele clipe, ore minunate şi de neuitat ce le-a petrecut împreună cu dascălii şi colegii.

Lumea îşi schimba în permanenţă culorile, unduirile înşelătoare ale vremurilor şi zgomotul fascinant al apelor doar silueta masivă de pe mal a liceului Mircea rămânea neclintită!

- Sfârşit -

AUREL AVRAM STĂNESCU