~Cristian Lisandru: Poeme
IUBIND PRIN CRIZĂ…
Pierdut prin părul tău, conserv iubire,
Mă limitez la sentimentul pur
Şi văd întreaga lume-n clar-obscur,
Plasat între eşec şi fericire…
Te mângâi ca şi cum mereu te-aş pierde,
Sărutul meu – pecete pe obraz,
Trăiesc prin bucurie şi necaz
Şi-n lumea mea e iarba veşnic verde…
Îţi spun că vine criza peste noi,
Că e buget de austeritate,
Aş cumpăra un vis, dar nu se poate,
Vom strânge, iar, cureaua amândoi…
Se calcă omenirea în picioare
Pentru un antricot din galantar,
Vom pune sentimente pe grătar,
Şi vom cânta că dragostea nu moare…
Pierdut prin părul tău, conserv iubire,
Vreau s-o păstrez atunci când va fi rău,
Când nu vei mai dori să fiu al tău
Şi-mi vei trimite gând de părăsire…
Vin sindicatele să facă grevă,
În stradă se discută despre hoţi
Şi-ai vrea să nu ai griji, dar nu mai poţi,
Şi parcă eşti un pom golit de sevă…
Despre iubire nu găseşti vreun zvon,
N-au timp de dragoste şi dor şomerii,
Noi ne iubim tăcuţi în faptul serii
Şi telefonul nu mai are ton…
Şi-am să mă mint constant că totu-i bine,
Că s-a semnat un pact naţional,
Că fug spre orizont suit pe cal,
Cu orizontul revenind la tine…
___________________
OSTATEC…
Iubito, mi-ai pus cătuşe de ghiocei la mâini
Şi m-ai luat ostatec interzicând lumii
Orice negociere…
Ferecat în spatele pleoapelor tale,
Hrănit la ore fixe cu zâmbet sau reproş,
Desprins bucuros de insensibilitatea promovată
Prin campanii publicitare agresive,
Extras din realitate şi mutat
În decorul senzual al trupului tău,
Îmi savurez patima constantă lângă cafeaua cu caimac
Şi visez nopţile în care, renegând platitudini mondene,
Ne îmbrăţişăm pe pat de lacrimi
Decantând pasiune…
Iubito, reuşeşti să îmi fii primăvară
Atunci când iernez în propriile troiene
De întrebări existenţiale
Şi dai pământului arid prin care sap cu gândul
Seva reconfortantă şi hrănitoare a iubirii…
Redus la tăcere de frumuseţea anotimpului,
Pierdut în dulcea expectativă a prizonierului
Îndrăgostit de celula sa,
Dau de ştire tuturor celor care ar dori
Să plătească recompense uriaşe
Pentru a mă smulge din tine
Că refuz să-mi scot cătuşele…
___________________
VOCE INTERIOARĂ
Mi-am câştigat libertatea de a discuta
Cu un profet necunoscut…
Îi pun întrebări despre viitorul incert
Către care mă îndrept cu paşi repezi,
Iar el analizează îndelung şuvoiul contradicţiilor
Ce mă caracterizează,
Anunţându-mă că lipsesc cu desăvârşire
Informaţiile pe care le solicit în fiecare zi.
Profetul acesta nu deţine nicio diplomă
Agăţată pe un perete al biroului său
Şi nici nu doreşte să fie inclus printre profeţii
Menţionaţi în Biblie.
Este un om ca oricare altul, cu singura deosebire
Că în unele zile – sau nopţi –
Reuşeşte să comunice direct cu Dumnezeu,
Prin intermediul viselor profetice.
Totuşi, de fiecare dată când îi pun întrebări,
Omul acesta ridică din umeri.
Poate dacă l-aş întreba ce rost are iubirea
Din moment ce îndrăgostiţii nu se mai ţin de mână,
Mi-ar putea da un răspuns din care să reiasă
Că sunt importante privirile, nu atingerile.
Sau că oamenii se pot iubi chiar şi atunci
Când construiesc poduri de ură dinspre unul către celălalt…
Ce fel de profet este acesta, nu ştiu,
Dar uneori am senzaţia că vorbesc cu mine însumi
Şi vocea lui nu este altceva decât una dintre vocile interioare
Ale conştiinţei mele…
Merg în faţa oglinzii, întreb din nou
Care este cel mai scurt drum către viitorul meu incert
Şi ridic din umeri…
__________________
OROLOGIUL DIN TURN
Bătăile regulate ale bătrânului ceasornic
Din turnul cetăţii părăsite
Nu mai sunt ascultate, de multă vreme,
De nimeni…
Limbile ruginite desenează constant
Cercul cotidian al scurgerii timpului,
Iar doi fierari cocoşaţi
Lovesc repetat acelaşi nicovale,
Marcând zgomotos fiecare oră devenită istorie…
Nu vom filozofa acum pe tema eventualei
Drame a unui orologiu uitat într-un turn
Al unei cetăţi căzute în ruină…
Abandonarea ei de către foştii străjeri
Este un subiect care nu are nicio legătură
Cu orologiul din turn…
Totuşi, în alte vremuri,
Demult apuse
(cum ar spune cronicarii de modă veche),
Exista cel puţin un angajat
Care urca o dată pe lună
În turnul cu ceas
Şi, ca un adevărat dirijor al timpului,
Ungea cu o pensulă lumea roţilor zimţate
Pentru ca orele scurse să nu scârţâie…
Bătrânul orologiu dăduse tonul petrecerilor de Anul Nou
Sau accentuase, sub ochi îngroziţi ai privitorilor,
Ultimele secunde ale devastatoarelor asedii
Indispensabile oricărei cetăţi care se respectă…
Acum, ceasornicul din turnul cetăţii
A rămas un punct de reper doar pentru luna
Care nu uită niciodată să se prezinte la datorie,
Spre încântarea lupilor ce urlă
Din mijlocul pădurii nesfârşite…
La rândul meu,
Privesc luna care sfâşie
Coroana unui stejar bătrân
Şi îmi simt inima un orologiu
Uitat pentru totdeauna în turnul unei
Cetăţi părăsite…
___________________
PANGLICA MOEBIUS
Sunt zile în care mă identific cu o panglică Moebius,
Fără început şi fără sfârşit…
Uneori simt că mă consum într-o mişcare browniană,
Iar alteori gravitez pe o orbită
De pe care nicio forţă centrifugă
Nu mă poate arunca în neantul spre care tind…
De cele mai multe ori păşesc
Pe trotuare comune,
Printre oameni-planete care se zvârcolesc
În marasmul îngrijorărilor din care nu se pot smulge
Pentru a fi liberi…
Freamătă dor de libertate deplină în creuzetul
Trupului meu,
Sângerez cu idei adeseori neînţelese,
Strig pe mai multe voci că mi-e bine
Şi că trăiesc foamea atingerilor lipsite de ipocrizie,
Dar – precum un post de radio ieşit din emisie –
Nu sunt auzit de nimeni.
Sunt ca o panglică Moebius,
Fără început şi fără sfârşit…
Punctul meu de pornire reprezintă
Şi destinaţia cotidiană,
Iar mişcarea browniană în care mă complac uneori,
Renegând panglica Moebius,
Nu face altceva decât să îmi confirme
Că deplasarea pe trasee prestabilite
Face parte integrantă din
Destinul personal
În faţa căruia mă înclin…
___________________
FUGĂ DE GÂNDURI…
Mi-am depus gândurile
Într-o cutie de valori,
Am ieşit din bancă râzând
Şi am dat piept cu o nouă existenţă
Dispus la muncă asiduă…
Golit de gândurile care altădată
Îmi provocau insomnii dureroase,
Am crezut că nu voi mai trăi niciodată
Senzaţia de durere acută a contradicţiilor interioare…
Prima zi fără gânduri mi s-a părut
Liniştită precum marea părăsită de vânt,
Şi am pornit pe stradă fluierând vesel,
Poate pentru a-mi demonstra că se poate trăi
Şi fără a măcina la moara creierului
Planuri, speranţe sau idei care rămân întotdeauna
În faza de proiect…
După o vreme, am început să duc dorul gândurile mele…
M-am întors la bancă, am deschis cutia de valori
Şi mi-am mângâiat averea cu priviri drăgăstoase.
Gândurile părăsite sufereau…
Directorul băncii nu a înţeles de ce îmi retrag
Depunerile atât de repede. Nu am avut cum să-i explic
Că absenţa gândurilor te transformă
În personaj gol pe dinăuntru,
Aşa că i-am surâs misterios
Şi am plecat în parcul din centrul oraşului.
Acolo, stând pe o bancă,
Cu o statuie a unui trist poet în spate,
Am vorbit cu gândurile mele
Redescoperind propria nelinişte interioară…
Şi mi-a fost bine…
___________________
DECLARAŢIE…
Am să rup în mâini o lume şi-am să-ţi fac o lume nouă,
Ca să poţi trăi, iubito, aşa cum visezi şi spui,
Ne vom împărţi, probabil, şi tăcerea pe din două,
Fără să mai dăm bineţe sau impozit nimănui…
Nu mai are niciun farmec traiul saturat de rele,
Nu mai vreau să fim actorii veşnic scoşi de pe afiş,
Lasă-te purtată astăzi pe iluziile mele,
Hai să-nchidem telefoane şi s-o ştergem pe furiş…
Că m-am plictisit de reguli e-o banală constatare,
Tu te-ai plictisit continuu de ipocrizia grea,
Într-o existenţă ternă, doar metafora mă doare,
Peste toată nebunia tu rămâi salvarea mea…
Idioţii şi cretinii ies pe străzi, urlând la lună
Şi se laudă că vine Judecata de Apoi,
Eu privesc la ei cu milă şi-i îmbăt cu mătrăgună,
Ei ridică eşafodul şi ne-aruncă în noroi…
Am primit o înştiinţare de la Banca Mondială:
„Dacă mai doriţi iubire, contractaţi un împrumut!”
Dar condiţiile-s dure şi dobânda colosală,
Mi-am distrus cartea de credit şi la tine-n gând mă mut.
Am să dau anunţ în presă – „Caut lume cu chirie”,
Poate-am să găsesc, în fine, locul nostru pe pământ,
Un hectar, măcar, iubito, ca să-ţi fac o casă ţie,
Să stau noaptea pe o prispă şi de dragoste să-ţi cânt…
De pe la Salubritate aflu că-i deschis sezonul
Pentru ştergere de vise, pentru ştergere de dor,
Vânzătorii de conştiinţe ies în faţă şi dau tonul,
Şi ne transformăm, iubito, devenind bufonii lor…
Am să rup în mâini o lume, am să trag de ea cu dinţii,
Chiar din trupul tău firav construind o alta-n loc,
Războindu-mă cu Fiscul, războindu-mă cu sfinţii,
Atrăgând, inevitabil, răzbunări şi nenoroc…
___________________
DRUM CĂTRE EŞAFOD…
Mă îndrept către un eşafod pe care l-au ridicat
Incapabilii şi profitorii de pe urma viselor celorlalţi…
Îmbrăcat în cămaşa condamnatului la moarte,
Împins de la spate de gardieni cu feţe mohorâte,
Trec printre oameni cuprinşi de frenezie morbidă
Care agită pumnii în aer şi îmi fac semne obscene…
În faţa mea, de la înălţimea eşafodului,
Călăul mă aşteaptă cu mâinile încrucişate la piept.
Pentru el, nu este decât o zi ca oricare alta…
Îşi va termina treaba, apoi va merge la hanul de la răscruce,
Va bea sticla cu vin şi va înfuleca aceeaşi friptură de viţel…
Drumul spre eşafod pare mult mai lung decât credeam,
Dar asta îmi dă posibilitatea să reflectez
La acuzaţiile care mi-au fost aduse…
Nu aveam voie să visez – dar am visat; o, şi cât de mult am visat!
Am trăit prin vise aşa cum trăieşte pământul prin
Zbaterea rădăcinilor în care pulsează viaţă…
Nu aveam voie să iubesc – dar m-am tăvălit cu iubirea prin fân
Şi nu mi-a părut rău…
Nu aveam voie să sper – însă am trăit în fiecare zi cu speranţa
Că ultimul Zeu neţintuit pe ziduri de biserici
Va bate cu pumnul în masă, readucând lucrurile pe făgaşul normal…
În ultimă instanţă – acuzatorii mei au fost chiar cuprinşi de isterie –
Nu aveam voie să mângâi cu privirea spectacolul naturii din jurul meu…
Trebuia să stau cu capul în jos, să mă rog, pios, la zei păgâni,
Să trec prin viaţă învăţând şi acceptând statutul de sclav
Fizic şi spiritual…
N-am declanşat o revoltă,
Fiindcă această idee este acum doar o fântână secată,
Cu ciutura uscată…
M-am revoltat singur, punându-mi viaţa zălog.
Urc pe eşafod şi-mi aşez grumazul pe butuc. E rece lemnul,
Dar la mine-n suflet cald…
Sunt la o lovitură de secure de libertatea negustată de gloată
Şi de întâlnirea cu Ultimul Zeu neţintuit pe ziduri de biserici…
În lama securii, razele soarelui pun sclipirea descătuşării… Linişte…
___________________
PĂRUL TĂU UD…
Apropie-te de mine
Pentru a-ţi putea atinge părul ud
Cu degete flămânde
Şi închide ochii ca într-un joc al copilăriei,
Lăsându-te ostatecă dorinţelor mele
Adeseori păgâne…
Nu te îmbăta cu deşertăciune de cuvinte,
Sunt destui care vorbesc pentru noi
Informându-ne cotidian despre
Monotonia existenţei lor,
Lasă facturile să zacă în sertarul pe care am vrea
Să nu îl deschidem niciodată
Şi ascultă cum îţi povestesc că afară
Îşi depune anotimpul ceaţa
Peste pat de frunze ce agonizează
Acceptând legea nescrisă a naturii…
E o toamnă lungă în noi,
Trăim prin perfuzii cu ploi mocăneşti,
Primim vitamine din pumn de emigrant revenit acasă,
Adormim înfriguraţi la gândul viitoarelor zăpezi
Şi îndrăznim să avem curajul de a spune
Că un alt sfârşit de an ne găseşte alături…
Predispuşi la dialog în contradictoriu,
Trăim fiecare zi pe muchie de cuţit,
Astfel că orice oră care trece
Devine un interval de timp cu profunde semnificaţii
În plan sentimental…
Îmi trec degetele prin părul tău ud,
Te sărut pe creştet ca pe un copil,
Beau picăturile părului tău ud
Şi încerc să extrag din buletinul de ştiri
Măcar o informaţie care să îmi confirme
Că toamna se îmbracă în rochie de seară,
Pentru a participa la un bal de caritate
Al anotimpurilor care suntem…
___________________
AMINTIRI RURALE…
La primul cântat al cocoşilor,
Exact atunci când luna plină se retrăgea
Către propriul dormitor celest,
M-am ridicat de lângă tine şi am ieşit
În aburul dimineţii
Pentru a da piept cu regretul că o altă noapte a trecut…
Nu te-am răpit din vise, iar pe prispa casei bătrâneşti
În care ne-a găzduit ultimul ţăran autentic
Am aprins o ţigară ascultând cum satul
Intona o odă pe mai multe voci unei alte zile…
Te-am lăsat învelită cu o pătură de lână,
Respirând uşor prin visul de femeie împlinită,
O poartă cu răsuflare caldă
Prin care trec adeseori pentru a mă izola
De tot şi de toate…
Ultimul ţăran autentic mi-a adus o cană de lapte proaspăt
Şi m-a invitat politicos să arunc ţigara
Care întina cu fumul albastru aerul pur al dimineţii rurale…
Muşcând din pâinea de casă coaptă pe vatră,
Am înţeles că brutăriile moderne nu sunt altceva
Decât copii nereuşite ale cuptorului acelui ţăran
Şi am blestemat în gând laptele vândut la cutie,
Pasteurizat corespunzător spre înşelarea
Gustului de orăşean predispus la compromisuri culinare…
Ai ieşit pe prispă în picioarele goale,
Cu vânticel de primăvară în păr
Şi mi-ai spus că niciodată nu ai dormit
Aşa de bine…
Pregătit să plece către câmpul identificat cu propra-i viaţă, Ultimul ţăran ne-a privit cu ochi de Moş Timp sfătos,
Spunându-ne în timp ce se îndrepta către răsăritul de soare
”Măi copii, îmi dispar ridurile unul câte unul
Atunci când vă văd alături”…
Râzând, i-am făcut cu mâna
Şi l-am urmărit amândoi, cu mirare sub gene,
Până când s-a contopit cu soarele, înghiţit de orizont…
___________________
GARA GÂNDURILOR…
Am să construiesc o gară
Din care trenurile mele vor pleca
La intervale regulate de timp
Către destinaţii exotice…
După cum sper că v-aţi dat seama,
Va fi vorba despre un nod feroviar
Al gândurilor aflate în continuă mişcare browniană,
Gestionarea traficului de gânduri
Nefiind o misiune uşoară…
Pentru a urca într-un astfel de tren
Nu are nimeni nevoie de bilet.
Singura condiţie este puterea
De a gândi frumos
Chiar şi atunci când simţi
Cum îţi fuge pământul de sub picioare
Şi te clatini ca beţivul lui Esenin…
Gara va fi construită bucată cu bucată,
Fiecare cărămidă reprezentând o idee,
O dorinţă, o iluzie sau o dezamăgire…
Planurile de construcţie
Nu au primit încă aprobare de la forurile abilitate,
Şi asta pentru că birocraţia
Ucide chiar şi gândurile aflate în faşă…
Totuşi, sunt optimist…
Gara la care visez cu ochii deschişi
Nu va rămâne un veşnic proiect
Nefinalizat
Şi asta pentru că, din fericire,
Nu s-a născut încă
Funcţionarul public
Care să dea un aviz negativ
Gândurilor din noi…
__________________
LEGENDE MODERNE…
Noi suntem din legendele nescrise,
Veniţi în lume ca să facem haz
De rău, manipulare şi necaz,
Noi suntem din legendele nescrise…
Vin scriitorii să ne povestească
Şi să ne-nchidă simplu-ntre coperţi,
Te răzvrăteşti, apoi citeşti şi ierţi,
Vin scriitorii să ne povestească.
Avem contracte de publicitate
Cu agenţii conduse de inculţi,
Umblăm prin praf de univers desculţi,
Avem contracte de publicitate…
Mai scoatem bani şi din coşmaruri multe,
Ne vindem vise, astăzi, pe e-Bay,
Ca pe un elixir pierdut mă bei,
Mai scoatem bani şi din coşmaruri multe…
Guvern nebun impozitează haos,
Miroase a benzină-n dormitor,
Când mă trezesc din vis aş vrea să mor,
Guvern nebun impozitează haos…
Şi te iubesc făcându-te legendă,
Din patimi neştiute te extrag,
Noi – două ţinte-n care unii trag..
Şi te iubesc făcându-te legendă…
Atât pot să mai spun, mi-e tare bine,
Chiar în pofida burselor ce mor
Şi chiar dacă se-njură prin decor
Atât pot să mai spun, mi-e tare bine…
___________________
Mărturisire…
Mi-aş dori să ard pe un rug
Dar numai dacă respectivul instrument de tortură/ucidere
Ai fi tu…
Îmi imaginez braţele tale – vâlvătăi incandescente –
Şi recunosc că m-aş îndrepta către eşafodul improvizat
Cu zâmbetul pe buze.
Dacă ţi se pare că exagerez – fiindcă, spui tu, nimeni nu trebuie să îşi dea viaţa pentru o iubire
Sau pentru iluzia unei iubiri –
Atunci pot să te informez cu toată seriozitatea
Că aş înota printr-o mare cu rechini agresivi
Pentru a ajunge să dezmierd nisipul unei plaje
Călcată de picioarele tale…
Citesc în ochii tăi că această declaraţie a mea
A fost considerată tot un inutil exces de sentimentalism…
Şi atunci, pentru a elimina orice urmă de suspiciune,
Mărturisesc că aş rămâne nedormit o veşnicie
Numai pentru a te veghea în momentele în care visezi
Şi te răsuceşti de pe o parte pe cealaltă
În încercarea de a îmbrăţişa cât mai strâns visele frumoase…
Zâmbetul tău rămâne sceptic,
Ceea ce mă determină să completez declaraţia mea
Şi să afirm cu simţ de răspundere
Că m-aş duce la capătul lumii pentru tine,
Din dorinţa de a-ţi aduce un pumn de pământ
De la graniţa dintre real şi ireal…
Mă cuprinzi în braţe, mă săruţi
Şi îmi şopteşti că nici nu e un drum prea lung
Până la capăt de lume,
Dar numai cu condiţia să mergem amândoi,
Ţinându-ne de mână…
__________________
NIŞTE RÂNDURI…
Mă ning poeme şi mă plouă gânduri,
Rămân sub amintiri descoperit
Şi scriu în miez de noapte nişte rânduri
Tot întrebându-mă de n-am murit
Cotidian, dispus la compromisuri
Cu toată lumea pusă pe asalt,
Rătăcitor prin searbede înscrisuri,
Mototolind acelaşi ultim şpalt.
Sosesc avertizări de vreme rece,
Se zbate iarna-n mine, muribund,
Pe stradă vântul de schimbare trece
Şi simt durere când visez profund.
Mă umileşte gândul că degeaba
Tot încercăm să nu trăim murdar,
Că ne târâm ca să ne facem treaba,
Că râdem şi că plângem în zadar…
Vin prin antene sentimente goale,
Şi se propune sexul dur, în grup,
Iar eu duc dorul degetelor tale
Şi-mi vine în bucăţi să mă şi rup.
E greu, iubito, tare greu mai este
Să laşi la uşă faliment perfid,
Din imposibil încropesc poveste,
Şi stau lipit cu spatele de zid.
Iubirea-i scoasă din dicţionare,
Dată afară, aruncată-n frig,
Înfăşurată-n gânduri ordinare,
Ascultă cum iubirea ţi-o mai strig
Din liniştea-mi de noapte necălcată,
Ferită de bocancii cu noroi,
Iubirea multă, simplă, netrucată,
Depusă pe altarul dintre noi…
CRISTIAN LISANDRU


Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf



_________________________
____________________________

_________________________
________________________
________________________
Un admirabil tanar carturar a carui actiune se reazema pe fundatiile solide ale operei clasice este Radu Mihai Crisan , autoul catorva volume de comentarii la Eminescu si Nicolae Iorga , insotite de excerpte din creatia acestora ; o specie insolita de eseu ori , mai bine spus , de editie comentata. Insa aceasta face parte , la randul ei, din traditia " explicatiei " patristice si a unui gen de culegere cu caracter sapiential si " de zidire " , reprezentand , in acelasi timp , si " declaratii de credinta " formulate prin textul de Thesaurus . Mai multe eseuri ale acestui autor - aici