~Daniela Voiculescu: „Acel… dacă!
dacă ar fi să pun semnul egal în dreptul numelui meu… aş scrie o fărâmă de sinceritate! de aici pleacă totul! viaţa m-a obligat să defilez cu măşti, dar sufletul meu a protestat mereu! el vorbeşte despre iubire. nu ai cum să greşeşti, când iubeşti. este unica filozofie! Dumnezeu.
dacă mă uit în urmă, mă văd un om obişnuit, luptând cu simplitate, rugăciune şi vers, pentru armonie! fragilitatea mea, floare de păr, oglindind albul zorilor, va rămâne în fiecare filă a cărţilor pe care le-am scris, va vorbi despre dulcea abundenţă a femeii! miraculum.
mi-aduc aminte de cuvintele lui Artur Sivestri…
„dacă ar trebui să rezum ceea ce defineşte, în mod torturant, viaţa mea, aceasta s-ar reduce la două realităţi ireductibile: scrisul şi moartea. ele stau împreună, dar exprimă participarea la o Luptă Universală, precum în religia creştinilor cathari. şi eu am trăit această stare şi o trăiesc, căci, fiind tânăr, odinioară, credeam că scriu ca să nu mor, iar astăzi, către bătrâneţe, privind adesea către Marele Morar ce macină timpul nedesluşit, îmi dau seama că scriu ca de frica morţii. dar, pentru mine, scrisul a însemnat şi altceva, ce pot descrie cu greu şi abia pot aşterne în cuvinte, încercând să denumesc. i-aş putea spune Lecţia Singurătăţii. când, cu ani în urmă, mulţi, poate prea mulţi, am început să scriu, gândul cel mai puternic a fost să fac, la rândul meu şi pentru alţii, oricine vor fi, Binele ce îl primisem şi eu, de la alţii, de dinainte, citindu-le ceea ce gândiseră să-mi lase şi mie. îi citeam şi le pomeneam, cu recunoştinţă, fapta şi gândul bun. şi mă gândeam că, odată şi-odată, voi scrie cărţi şi acestea se vor citi, pomenindu-mă şi pe mine, vreodată, cineva şi că, păstrându-se la o parte de timpul ruinător, poate nu voi muri de tot.“ (Memoria ca un concert baroc, vol. III, Cuvânt de taină tristă, Artur Silvestri)
straniu, chiar scrisul şi moartea m-au apropiat de Artur Silvestri! el m-a încurajat să scriu, chiar în momentul când mă hotărâsem să renunţ, iar moartea lui s-a transformat într-o tăcere senină, o mângâiere de zâmbet care va dăinui în România Tainică… acolo nu mai există singurătate! şi-am înţeles că trebuie să merg mai departe, în pofida tulburării pe care mi-o va provoca diavolul! au urmat torturi psihice, îndoieli şi speranţe şubrede! am slăbit în credinţă şi sufletul meu a navigat pe marea lacrimilor, unde timpul are gust de furtună! şi-am jucat ultima carte! o călătorie spre Mânăstirea Cotmeana, bătrâna doamnă a mânăstirilor valahe… pe 11 noiembrie 2009, părintele Ioasaf m-a întâmpinat cu un chip luminos, iubitor de oameni. am primit sfaturile sale înţelepte şi i-am mulţumit din toată inima! darul meu a fost bine primit. fotografii cu Artur Silvestri, cărţi despre Artur Silvestri… şi-o aură de înger a apărut pe neaşteptate! îşi privea prietenul cuprins de dor, depănând amintiri! bucuros să-l ştie aproape!
dacă am stărui să dăm întâietate inimii, faptelor alese, totul s-ar schimba!
mi-aduc aminte de cuvintele profesorului George Baciu…
„tot timpul se întâmplă ceva. câte amintiri îmi răscoală scaunul pe care stau. să fim ceea ce trebuie să fim. nu sta în calea luminii celuilalt. mulţi sunt orbi, unii nu pot să vadă, alţii nu văd. e periculos să fii cinstit? e vulgar să spui că iubeşti? lumea s-a aşezat cu capul în jos şi fiecare rugăciune a ei este rostire către genunchi, nu către inimă. să ascultăm toaca de la schitul tâmplei şi să ne furişăm către profunzimea LUI. poţi să prosteşti o perioadă de timp pe toată lumea, dar nu poţi să prosteşti tot timpul pe toată lumea (Abraham Lincoln). ne chinuim pentru o fărâmă de timp, numai că viaţa ar trebui măsurată nu după durată, ci după folosirea ei. mai ieri plângea un porumbel, fiindcă observase că suntem robii patimilor, nu ai sufletului. dacă drumul acesta nu duce la nicio biserică, el nu are niciun rost.” (Gânduri de la marginea lumii, George Baciu)
24 noiembrie 2009, 03:50
DANIELA VOICULESCU
Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf
_________________________
____________________________
________________________
_________________________
________________________
________________________
________________________
Un admirabil tanar carturar a carui actiune se reazema pe fundatiile solide ale operei clasice este Radu Mihai Crisan , autoul catorva volume de comentarii la Eminescu si Nicolae Iorga , insotite de excerpte din creatia acestora ; o specie insolita de eseu ori , mai bine spus , de editie comentata. Insa aceasta face parte , la randul ei, din traditia " explicatiei " patristice si a unui gen de culegere cu caracter sapiential si " de zidire " , reprezentand , in acelasi timp , si " declaratii de credinta " formulate prin textul de Thesaurus . Mai multe eseuri ale acestui autor - aici
Loredana A. Ştirbu despre prima ei carte : “Călătorie în Regatul Cuvintelor Cameleon “>>citeste aici >>
