Adrian Botez: „Meditaţii asupra teleologiei literaturii române… «moderne»… trecând pe la Jaroslav Hasek!!!“
Fiecare scriitor de geniu este un vizionar, deci mărturiseşte despre ceea ce, cu necesitate, se va întâmpla în/întru omenire. Avem impresia, de multe ori, că scriitorii de geniu scriu pentru a fixa ceva din epoca lor, din „locuinţa” lor… - sau chiar că ambiţionează să „fixeze în eternitate epoca lor”, (cât mai) întreagă, aşa cum o văd ei. Greşit: geniul nu vede nimic în detaliu! Deci, geniul nu vede nimic „de lângă el”, decât dacă acel ceva „de lângă el” trădează relaţii cu cosmicitatea eternă, cu”gregaritatea/indistinctualitatea/informalul” divin/ă. Deci, geniul nu poate scrie decât „sinteze despre sintetic” – sinteze umane despre Marea Sinteză Divină.
Sadoveanu, la fel ca Rebreanu, într-acelaşi gând cosmic cu Eliade (gemelari mistici cu Eminescu… – nici nu se poate altfel, câtă vreme Eminescu ne creează pe noi-românii, prin Logos/Logos-ul! – el, Aminul, se instituie drept Logos-ul Neamului Metafizic Românesc!), vorbesc, precum Pythia, „în bobote”, în bălbâieli sacre, numite Metafore…Adică, chiar atunci când vorbesc despre gestualitatea Vitoriei Lipan (din Baltagul) sau a lui Kesarion Breb, din Creanga de aur (care par figuri desprinse din polarităţi ale istoriei fragmentare a Terrei), despre Ion al Glanetaşului (din romanul Ion), despre Hans Adeodatus (din Adam şi Eva), despre Crăişorul Horia (al romanului omonim), sau Apostolul Pădurii Suspendaţilor/Transgresaţilor, prin autojertfire, întru Mântuire… - sau despre studentul Ionescu-al-Non-Minciunii (din Gorila) – despre Allan ( din Maitreyi), Ştefan Viziru (obsedatul Nopţii de Sânziene), despre Gavrilescu (certatul misticelor Ţigănci…) sau despre Filip Zalomit (din Les Trois Grâces) – MAGII noştri ARTIŞTI (cei din Vârful Kogaoinului-Muntele Ascuns Vederii Neiniţiate) vorbesc-„bâlbâie sacru” despre unitatea sacrală, din diversitatea istorică…vorbesc despre Epoca ce va să vină, şi în care Omul va fi cu mult mai orficizat interior, pentru a-şi conştientiza Transpersonalitatea Divin-Paradisiacă – Epoca Arhanghelului MIKAËL!
…Spunea scriitorul ceh, Jaroslav Hašek, într-o carte care, probabil, şi de vor trece sute de ani, tot prost şi superficial va fi citită – şi anume romanul despre peripeţiile bravului soldat Švejk, în războiul mondial: „Dacă toţi oamenii din lume şi-ar dori unul altuia numai binele, ar ajunge să se sfâşie între ei”…
Te pune pe gânduri, foarte serios, o asemenea aserţiune…Chiar aşa să fie? Noi credem că, din fericire, marele Hašek era o fiinţă infinit mai „istorică” (adică, supusă, cu lanţuri terestre, istoriei şi aparenţelor/non-sintezelor…), decât geniile literaturii române. Hašek vrea să exprime, de fapt, ideea pe care, la noi, a exprimat-o George Topârceanu, în romanul său neterminat, Minunile Sfântului Sisoe: că Paradisul este o zonă a plictiselii, tocmai pentru că lipsesc contrastele/contradicţiile. Cainismul, de fapt…Cu alte cuvinte, dizarmonia/non-orficitatea lumii ar aduce omului, dacă nu fericirea, măcar interesul pentru existenţa terestră. Viaţa, deci, ar fi o stare de interes pentru rotirea/desfăşurarea diversităţii, ca expresie a stării cainice, de eternă/de nestins conflictualitate…Dar scopul final al acestei curiozităţi, al acestui interes? Hašek şi Topârceanu nu cred în teleologie. Noi credem în teleologie, în Grădina ARHEILOR, dimpreună cu Magii Noştri – de la Eminescu, la Eliade! Noi considerăm, precum Kesarion Breb sau ca Hans Adeodatus sau precum Ştefan Viziru: viaţa nu are drept scop lipsa de scop – ci are drept scop revenirea în Vârful Muntelui Ascuns, în starea de Armonie Orfică: a lui Breb cu Lumea/Istoria de Jos (prin iniţierea întru înţelepciune) şi cu Lumea/Anistoria de Sus (prin iniţierea întru Moarte/Înviere); a lui Adeodatus sau Horia, cei care fie strâng Icoana Maicii Domnului în braţe, ca mărturie a re/sintezei de sine, orfico-fiinţale, întru Pântecul Cosmico-Sacral, fie ei înşişi devin, prin purtarea Coroanei-Trandafillos pe cap, Sinteza Divină…; tot aşa cum Zalomit şi Gavrilescu re-învaţă Drumul spre Pădurea-Grădina Paradisului, prin re-găsirea/redescopereirea propriei fiinţe cosmice, în IUBIREA pentru Scara spre Dumnezeu/Sinea(Hildegard), sau pentru Pântecele-Fiolă A Transgresării/Transpersonalizării întru Neamul Metafizic…sau cum Allan, după exorcizarea de Jenia Isaac, transgresează întreaga istorie-jurnal intim, ISTORIE-SCRIS, până la nemairecunoaşterea fiinţei sale din istorie…”aberanta” stare de gelozie…pe sine însuşi!…de fapt, pe zgurile personalităţii mundane, văzută din transmundanitate.
Probabil că ar fi timpul şi cazul să formulăm o ultimă concluzie: a scrie înseamnă nu a consemna, ci a desfiinţa scrisul, pentru marea, infinita tăcere a regăsirii de sine, întru Sinea Cosmică…Pentru că, în esenţă, acest lucru se petrece (mai ales pentru o literatură ca a Neamului Metafizic Românesc, conţinută, între sacralitatea tracică şi sacralitatea Aminului, într-o imensă perioadă de recluziune/interiorizare/mistică tăcere blagiană pentru esenţializare, de tip monahal-naţional!) în Epoca patronată de Arhanghelul Spiritului/Respiritualizării umanităţii-Mikaël…
Cu alte cuvinte, noi, românii, ar fi cazul şi timpul să re-întemeiem Evul Mediu Creştin, sau ceea ce Nikolai Berdiev numea Un Nou Ev Mediu… – pentru că, după timpul scrierii/avertizare asupra nevoii de concentrare mistică - timpul Rugăciunii Inimii a venit…
prof. dr. ADRIAN BOTEZ
Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf
_________________________
____________________________
________________________
_________________________
________________________
________________________
________________________
Un admirabil tanar carturar a carui actiune se reazema pe fundatiile solide ale operei clasice este Radu Mihai Crisan , autoul catorva volume de comentarii la Eminescu si Nicolae Iorga , insotite de excerpte din creatia acestora ; o specie insolita de eseu ori , mai bine spus , de editie comentata. Insa aceasta face parte , la randul ei, din traditia " explicatiei " patristice si a unui gen de culegere cu caracter sapiential si " de zidire " , reprezentand , in acelasi timp , si " declaratii de credinta " formulate prin textul de Thesaurus . Mai multe eseuri ale acestui autor - aici
Loredana A. Ştirbu despre prima ei carte : “Călătorie în Regatul Cuvintelor Cameleon “>>citeste aici >>
