Anne-Marie Bejliu
Apatică umbră...
Viaţă de umbră
târând în neştire
pietrele firii printre copaci.
Legată de ziduri
conturul şi-l pierde
şi cade rănită pe umed asfalt.
Iubeşte lumina.
Fără ea nu există.
Împleteşte în forme
valuri de gând.
Se pierde în noapte,
învie în clipe.
Speranţă de umbră
clipeşte din frunze.
Alfabet de ramuri
uitate în ger…
Mă doare-a dor
Mă doare- a dor
şi lăcrimez în clipe,
atingerile blânde adunate
pe coama norului albit de timpuri rele.
Mă doare-a dor
şi taine ţin în mine…
Esenţe rare adunate în pridvor,
să cearnă-n sensuri existenţe amare.
Mă doare-a dor
nespus de crud, de dulce.
Tăios, îl rotunjesc cu amintiri…
Ating secundele alunecând pe unde,
pline de soare alb, şerpuitor.
Încerc s-adorm spaima tăcerii,
să reaprind în flăcări verzi cuvinte,
pline de chipuri şterse care dor…
Adevărata cale
Încep să cred
că nu mai am scăpare.
Simt dorul zbor de car în flăcări
şi năucitoare,
clipele trec în grabă,
armăsari sălbatici,
cu coamele în vânt de gânduri salbe.
Simt palmele arzând
nervuri de frunze
şi braţele sunt crengi
sau rădăcini plecate,
unele-n jos,
altele mângâind pământul;
modelând lumina…
Deşert adap.
Nisip fierbinte curge-n vene
şi împleteşte taine– n trup de floare.
Tulpina se înalţă.
Frunze cresc din noapte.
Petale mii deschid noi lumi ascunse.
Din carul de nădejde bulb se naşte,
conturul fericirii că pot să-nsemn şi bine.
Ating în miez durerea
şi o alung sălbatic,
cu gesturi blânde o întorc în humă.
În urma ei rămâne doar căldura
şi-un zâmbet cristalin
pe chip senin de umbră…
Aştept să mă chemi
Aştept să mă chemi
la margine de cuvânt,
să îmbrăţişez cu aripi de vis,
iubirea.
Dincolo de gânduri
adun esenţele vieţii
în buchetul amintirilor,
ale clipei de azi, mâine…
Visez seninul.
Îi fur culorile.
În arcuri le arunc.
Purpurie chemare să ajungă,
pe marginea existenţei tale…
Vom împleti cerului
cununa de foc a iubirii.
Izvorul tandreţei
va modela clepsidra în care,
din aceeaşi cupă,
vom aluneca firesc,
în fire de lumină…
În versuri line coborâ-va…
Un secol de ar fi să treacă
în graba clipelor târzii,
noi vom aşterne
pat de frunze
şi gingaşele melodii
vor încălzi în ceas de noapte
lăcaşul mândru construit,
de inimile prinse-n vraja
unei iubiri purtate-n gând.
În versuri line
coborâ-va
cascada pasiunii mute,
în sunetele cristaline
ale izvoarelor din munţi…
Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf
_________________________
____________________________
________________________
_________________________
________________________
________________________
________________________
Un admirabil tanar carturar a carui actiune se reazema pe fundatiile solide ale operei clasice este Radu Mihai Crisan , autoul catorva volume de comentarii la Eminescu si Nicolae Iorga , insotite de excerpte din creatia acestora ; o specie insolita de eseu ori , mai bine spus , de editie comentata. Insa aceasta face parte , la randul ei, din traditia " explicatiei " patristice si a unui gen de culegere cu caracter sapiential si " de zidire " , reprezentand , in acelasi timp , si " declaratii de credinta " formulate prin textul de Thesaurus . Mai multe eseuri ale acestui autor - aici
Loredana A. Ştirbu despre prima ei carte : “Călătorie în Regatul Cuvintelor Cameleon “>>citeste aici >>
