Monica Sumalan: „Adânc de lună plină“
Mările freamătă. Sunt acele meandre care apar de nicăieri.
Intensităţi de cântec diferite, intensităţi de gând care luminează sau contrastează puternic. contradictorii, furtunoase dar fascinante. Stau eu şi cu mine aproape şi vorbesc. Suflete care se ating ,jumătăţi de note, personalităţi distincte.
Mările freamătă.Freamătă în adâncul lor sub razele tăcute ale lunii într-o noapte sau într-o altă clipă.
Ele se tem de neinţelesuri se tem că ar renaşte mai fremătătoare.Straniu e sufletul asta care plânge care şopteşte lucruri uneori de neînţeles pentru alţii.Intensitatea diferă .Eu trăiesc cu mine,se desface din mine un alt gând şi mâine ………. >>>>
