Gabriela Căluţiu-Sonnenberg: „Umor englezesc“
Una e să vorbeşti limba unui popor, iar alta e să-i înţelegi mentalitatea. Pe mine una ma fascinează de-a dreptul umorul britanic. Expresie condensată a felului lor de a gândi, întruneşte două extreme aparent imposibil de mixat: pe de-o parte detaliul minim observat cu o ascuţime de brici, aproape indecentă, iar pe de altă parte privirea de ansamblu dintr-un punct atât de îndepărtat – “din avion” cum s-ar zice pe la noi – încât anulează din start ideea că noi am putea avea cumva ceva de-a face cu chestiunea în cauză.
Iată un exemplu: Deunăzi mă aflam într-un magazin de artizanat, străduindu-mă din răsputeri să extrag un coş de răchită aflat la baza unei piramide foarte înalte. Coşul dorit l-am obţinut, dar piramida s-a dărâmat cu un zgomot asurzitor. Nici nu mă dezmeticesc bine şi deja aud în spatele meu o voce stinsă şi tânguitoare:
“Gracious God! You almoust gave me a heart attack!” (Dumnezeule Mare! Era să fac atac de cord.). Mă întorc înmărmurită şi văd un englez vârstnic, tremurând din tot corpul. Mă scuz în repetate rânduri şi mă asigur că n-a păţit nimic, că mă rog e iarăşi totul bine. >>>>
