Cristina Zetu: „Mitopeea copilăriei“
Copilăria este jocul libertăţii, al inocenţei, al divinei activităţi creatoare. – Nietzsche
Începutul existenţei umane înseamnă incertitudine, dorinţă de cunoaştere şi uimire. Misterul vieţii se oglindeşte în ochii celui ce abia a păşit în lume, transpunându-se în poveste pentru a putea fi mai uşor de cunoscut. Uimirea este cea care deschide orizonturile lumii înconjurãtoare şi trezeşte interesul copilului pentru cunoaştere. „Copilăria, susţinea Eugen Ionesco, este o lume de miracole şi de uimire a creaţiei scãldate în luminã, ieşind din întuneric, nespus de nouã şi proaspãtã şi uluitoare”. Natura se redescoperã prin ochii unui copil, fiind înnobilată de puritatea gândurilor lui.
În lucrarea sa Diologuri cu Leucò şi alte eseuri, Cesare Pavese utiliza în mod inspirat, sintagma mitopeea copilãriei pentru a defini capacitatea copilului de a percepe lumea prin intermediul mitului, suit la rangul de cunoaştere obiectivã. Mitul este o normã, în concepţia autorului, care surprinde esenţa unei întâmplãri unice, petrecute în afara timpului şi spaţiului, fiind utilizatã pentru a explica anumite aspecte ale vieţii reale. Dar copilăria este şi un poem epic, o epopee, plină de eroi legendari şi lucruri supranaturale, în care binele iese întotdeauana învingător. Copilăria stă sub semnul legendei, tocmai pentru cã aceasta este perioada în care se naşte sentimentul ,,unicitãţii absolute” >>>>
