Ovidiu Oana Pârâu: Din ciclul „Poveşti pentru Tina“
(1) – Iarnă de-acum sau de demult
Tina, copilule drag! Închipuieşte-ţi ca stai undeva într-o casă… aproape de marginea unui sat…
şi că ai auzit odată, cu ani în urmă, când erai codană, un sunet de zurgălău venind, crescând, dar nevăzut din cauza zăpezii care curge din ceruri… îl auzi doar tu, din ce în ce mai tare şi de-odată se opreşte… parcă încremenit sub povara fulgilor…
bucuria sonoră strânsă, se înnegurează pentru o clipă şi fugi la geam să vezi ce este…
minune! … o sanie pe uliţă, cu doi cai negri, asudaţi şi strălucitori sub vălătucii de aburi, stă aproape de poarta voastă… şi o voce gravă, fermă şi puternică te încremeneşte când întreabă ceva pe cei din drum… te infioară, te pătrunde, te cheamă timbrul ei şi nu rezişti…
dai perdeaua la o parte şi priveşti… mişcarea pînzei albe înflorate îl face şi pe el să privească şi vezi doar atăt: doi ochi negri, doar doi ochi negri sfredelitori ridicaţi peste un zâmbet abea schiţat şi şigur… >>>>
