Mary Deca: „Plânsul“
PLÂNSUL
Un trist focar în fata unei prispe
Spre geamurile sparte el îşi îndreaptă fum,
O pleată albă purtând sub ea eclipse
Acopera ca val un arbore batran.
Sub el o coama alba se scutura pe-un trup
Ce-nconvoiat isi duce a frunte la pamant,
In spate frunze triste batabd incet se rup
Si cad ca niste pete pe-un paradit mormant!
Trosnesc sub vatra vreascuri si farame
De amintiri care prin foc in fata lui se sting,
Se scutura deodata si genele batrane
Catre mormant se-ntorc pe frunzele ce-l strang.
Franturi de sticla verde par cioburi aruncate,
Din ochii lui priviri sclipind, plesnesc si-i sunt,
Ochii lucind sub apa cand catre plans se duce
A lui lumina toata, doi ochi de muribund. >>>>
