Tania Ramon: „Nebuna şi lumina“
NEBUNA SI LUMINA
M-am tot ferit iubite să nu mă mai priveşti
Precum castanul ce-a-nflorit a doua oară
Din zumzetul de frunze şi cele nelumeşti.
Mirată pare toamna luînd la subţioară
Un catastif cu ritmuri trecînd pe la fereşti
Cu aer de brebantă. În inimă, o gheară
Nevinovat mă strînge. Nimic nu s-a schimbat ?
Subtil e basul ploii. Un trup ca plastelina
Cu sînii ca doi piersici să fie toată vina
De boabele de struguri rostogolite-n pat
Ghiduşe se dezbracă iubind-o pe Nebuna?
Noi?!Nici nu ştim iubite de ce ne-au îmbătat
Sau pur şi simplu basmul nici nu s-a terminat
Căci n-are explicaţii la anotimp Lumina. >>>>
