Cezarina Adamescu: „O fată de vânt şi de sânge – Din lumea luminilor: Aelaida Cristescu Isellin“
Întreg Universul acestei tinere poete gravitază în jurul sentimentului esenţial uman, de sorginte divină: Iubirea. Ei îi dăruieşte poeta, cuvinte, gânduri, imagini, simţăminte, doruri, convertite poetic în metaforă. O poetă « ireal de adevărată ». Ea ne dezvăluie cum e atunci când « singurătatea ne macină visele » cum e să trăieşti « în lumea luminilor »
Poeta se autodefineşte astfel : « Sunt prima şi cea mai sinceră, pentru că sunt ireal de adevărată,/ aşa fără nume şi viaţă reală, / sunt mai concretă decât oricine pe lume,/ sunt fata de vânt şi de sânge,/ sunt fata din visul iubirii / şi atât. » (« Tu »).
O continuă zbatere, o lume a căutării şi a regăsirii, o lume în care comediantul care străbate lumea râzând, în căutarea unei iubiri de o vară, « Eu sunt comediantul care moare, / în fiecare dimineaţă, / şi învie în fiecare noapte, / sperând că va găsi Iubirea. ». (« Eu sunt »). Aluzia la Shakespeare este evidentă. Dacă lumea e o scenă, noi nu putem fi decât comedianţi, marionete, păpuşi animate, veşnic în căutarea a ceva care să ne desăvârşească jocul. Poate o muzică din Înalt, poate o scenă mai mare care să ne >>>>
