Valentina Becart: „Cuvinte învechite“
CUVINTE ÎNVECHITE
Înstrăinat mi-e cuvântul
abia aşternut pe hârtie
şi altul se smulge din tăcere
aruncându-se – ca-ntr-un carusel
în vârtejul timpului…
************
Şi lumina smerită
mângâie mâna
ce promite gândului
împovărat de zboruri şi iubire
vise tainice
îngemănate cu focul
vise…
ce vor întâmpina liniştea severă
a dimineţii
cu surâsul dăltuit – ca o floare
pe buzele-i rănite… >>>>
