Gheorghe Postelnicu: Poezia rece (despre Oana Şerban, „Silogismele agapé-ului“)
Un scriitor stimabil din Buzău mi-a dăruit ultimul volum de poeme al tinerei Oana Şerban, „Silogismele agapé-ului”. Din păcate, concluziile cronicarului sunt tocmai pe dos faţă de exerciţiile de admiraţie ale prefaţatorului acestei cărţi elegante sub aspect material (deşi cu greşeli de corectură, de exemplu când â, când î, chiar pe aceeaşi pagină), tipărite sub egida Fundaţiei haşdeienilor. Aşadar, autoarea nu versifică uşor, ci bolovănos, nu „filtrează prin capacitate nativă şi sensibilitate politropică multiple experienţe culturale”, ba strecoară inabil silogismele idolilor culturali, în sfârşit, nu are o „contribuţie personală la îmbogăţirea registrului liric în general”, ci, forţând prozodia, leagă zdravăn versurile în cătuşe.
Fără a dori să scad cu ceva însemnătatea preocupării artistice a Oanei Şerban, se poate afirma că jocurile ei intelectualiste o ţin departe de poezie şi mult mai aproape de poematizare. Dorinţa de a conecta poezia la alte surse decât cele frecventate în mod obişnuit de tânăra generaţie de autori reprezintă un risc şi nu o îndrăzneală şi foarte puţin calea potrivită pentru inovări de substanţă. Transplantul de motive culturale livreşti creează pretextul de poezie şi nu poezia însăşi. Inundate de preţiozităţi, versurile sunt reci: „Tot şi nimic se naşte din idei./ >>>>
