CUVINTE DE ÎNVĂŢĂTURĂ – Adrian Botez: „Meditaţii asupra teleologiei literaturii române… «moderne»… trecând pe la Jaroslav Hasek!!!“
Fiecare scriitor de geniu este un vizionar, deci mărturiseşte despre ceea ce, cu necesitate, se va întâmpla în/întru omenire. Avem impresia, de multe ori, că scriitorii de geniu scriu pentru a fixa ceva din epoca lor, din „locuinţa” lor… – sau chiar că ambiţionează să „fixeze în eternitate epoca lor”, (cât mai) întreagă, aşa cum o văd ei. Greşit: geniul nu vede nimic în detaliu! Deci, geniul nu vede nimic „de lângă el”, decât dacă acel ceva „de lângă el” trădează relaţii cu cosmicitatea eternă, cu”gregaritatea/ indistinctualitatea/ informalul” divin/ă. Deci, geniul nu poate scrie decât „sinteze despre sintetic” – sinteze umane despre Marea Sinteză Divină.
Sadoveanu, la fel ca Rebreanu, într-acelaşi gând cosmic cu Eliade (gemelari mistici cu Eminescu… – nici nu se poate altfel, câtă vreme Eminescu ne creează pe noi-românii, prin Logos/Logos-ul! – el, Aminul, se instituie drept Logos-ul Neamului Metafizic Românesc!), vorbesc, precum Pythia, „în bobote”, în bălbâieli sacre, numite Metafore…Adică, chiar atunci când vorbesc despre gestualitatea Vitoriei Lipan (din Baltagul) sau a lui Kesarion Breb, din Creanga de aur (care par figuri desprinse din polarităţi ale istoriei fragmentare a Terrei), despre Ion al Glanetaşului (din romanul Ion), >>>>>Adrian Botez>>>>>
